100 Tineri manageri de top. Adela Chiriță, Grupul MedLife
Director resurse umane, Grupul MedLife 37 de ani A preluat de curând funcția actuală, iar parcursul său în cadrul MedLife a început în 2011, în calitate de HR admin, urmând apoi pași care au purtat-o prin roluri de payroll specialist,…
Director resurse umane, Grupul MedLife
37 de ani
A preluat de curând funcția actuală, iar parcursul său în cadrul MedLife a început în 2011, în calitate de HR admin, urmând apoi pași care au purtat-o prin roluri de payroll specialist, team lead, apoi payroll manager, iar apoi a preluat coordonarea echipei de recrutare.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne.
Cred că orice parcurs profesional autentic include și momente în care lucrurile nu au mers exact cum ne-am propus. Nu le-aș numi eșecuri, ci mai degrabă experiențe care m-au ajutat să devin o versiune mai bună a mea.
Ceea ce am realizat este că, în resurse umane, este esențial să rămâi conectat la oameni. Cred în puterea lecțiilor învățate „din mers” și că au rolul lor atât în dezvoltarea profesională, cât și umană.
Greșeală vs. eșec: unde tragi linia?
Pentru mine, diferența dintre greșeală și eșec ține de impact și de lecția pe care o extragi. O greșeală poate fi un pas greșit, o decizie imperfectă și, adesea, corectabilă. Un eșec apare atunci când acea greșeală nu este asumată sau înțeleasă și poate avea impact în procese sau relații interumane.
Linia se trasează, așadar, acolo unde dispare capacitatea de a corecta și învăța. Atât greșelile, cât și eșecurile, fac parte din viața profesională, diferența constă în atitudinea pe care o avem în fața lor.
TRASEU & AMBIȚIE
Ce responsabilități duci azi în spate – și unde vrei să ajungi mâine?
Responsabilitatea pe care o port este aceea de a înțelege și conecta oameni, contexte și nevoi, într-un grup divers, aflat într-un continuu proces de expansiune. Nu e doar despre structuri și procese, ci și despre echilibru între direcția strategică și grija reală față de oameni. Pentru viitor îmi doresc să simt că am pus umărul la construirea unui mediu în care oamenii vin cu plăcere, cresc, se simt văzuți și apreciați. În parcursul meu profesional e important să pot face o diferență reală, zi de zi. Dacă pot inspira oamenii să creadă mai mult în ei, să rămână, să evolueze sau să se simtă parte din ceva valoros, atunci știu că sunt exact acolo unde îmi doresc și este nevoie de mine.
CEO sau antreprenor?
Pentru mine, visul pe termen lung nu se leagă neapărat de un titlu, ci de sens. Îmi doresc să modelez o cultură sănătoasă, să creez spațiu pentru ca oamenii să crească, și să am un impact real în organizații, indiferent din ce poziție. Visul meu este despre autonomie, viziune și curajul de a face lucrurile așa cum simt, nu despre funcția scrisă pe cartea de vizită.
Trei superputeri profesionale.
Empatia activă, adaptabilitatea și claritatea.
ECHILIBRU & INSPIRAȚIE
Job + viață personală = echilibru?
Pentru mine, armonia dintre viața personală și cea profesională înseamnă găsirea unui ritm în care ambele zone se susțin reciproc, și nu intră într-o competiție. E o relație de grijă și respect pentru tine însuți, unde fiecare parte o pune pe cealaltă în valoare, nu o anulează sau îngreunează.
Ce faci când nu lucrezi?
Atunci când nu lucrez încerc să mă deconectez complet, pentru a mă reconecta cu lucrurile care îmi aduc aportul necesar de energie.
Cel mai mult îmi place să fiu mamă pentru fetița mea în vârstă de 10 ani. Momentele petrecute cu familia mă reconectează la mine însămi, mă liniștesc și îmi aduc bucurie autentică. Mă bucur de momente simple sau călătorii alături de prieteni, îmi place să descopăr locuri noi și să împărtășesc aceste experiențe cu cei dragi. Asta mă ajută să rămân prezentă, echilibrată și să aduc mai multă energie în viața mea profesională.