100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Vlad Căpușan, Development manager Trust Invest Holding
„Am găsit aici o echipă de oameni tineri cu care pot lucra, cu care mă simt bine și cred că asta este mult mai important decât orice tip de rezultat financiar.”
Vlad Căpușan se ocupă de dezvoltare în cadrul afacerii înființate de tatăl său, Nicolae Căpușan. Grupul de firme al antreprenorilor clujeni, Trust Invest Holding, se axează pe investiții în turism, imobiliare și industrie. În rândul acestor investiții se numără hotelurile SunGarden din Turda, SunGarden Therme din Dej, precum și complexul hotelier SunGarden Resort din Cluj. În următorii trei ani, antreprenorii clujeni vizează atingerea unui prag de 25 de milioane de euro și extinderea în Herculane, dar și în apropierea Bucureștiului. „A fost un an al investițiilor, în care am deschis noi puncte de lucru, iar anul acesta intenționăm să deschidem o locație turistică nouă, într-o zonă superbă. Suntem într-o continuă ascensiune, deși ne aflăm într-o piață dificilă și impredictibilă, în care cea mai valoroasă resursă este cea umană”, enumeră el cele mai recente realizări. „Momentele-cheie, dar și cele mai dificile au fost cele de resetare totală, în care a trebuit să renunț la un anumit proiect de suflet, după ani de zile de muncă și de investiții, și să refac schițele de la zero, dar de această dată cu un know-how consistent. Am învățat din alpinism că succesul de mâine se construiește pe eșecul de azi, dar prima dată trebuie să ai forța să renunți total la un proiect la care ții cu adevărat și să ieși din zona de confort. Iar acest lucru înseamnă un stres deosebit și multe nopți nedormite înainte de a lua o decizie”, își descrie el evoluția de până acum. Vlad Căpușan s-a întors în afacerea de familie a tatălui său după ce a studiat, timp de doi ani, arta conceptuală la Accademia Albertina di Belle Arti di Torino, Italia, având, spune el, în mai multe rânduri posibilitatea de a începe o carieră acolo. „Mi-am dat seama că nu rezonez cu sistemul occidental, în care oamenii sunt mult mai reci, iar relațiile interumane sunt în multe cazuri doar de fațadă, neexistând o relație reală între oameni și colegi. Fiind un jucător de echipă, consider că trebuie să savurezi fiecare pas al călătoriei, iar atât timp cât nu există o sinergie în echipă, e mai bine să cobori la prima stație.” De asemenea, consideră că România oferă multe oportunități pentru tinerii antreprenori.