Home Actualitate 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Valeri...
Actualitate

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Valeriu Irimescu, director general Rocavera

„Pentru mine, tatăl meu a fost cel mai apropiat și potrivit model, atât prin prisma realizărilor sale, cât și prin cea a nereușitelor. Încă de la o vârstă fragedă, tatăl meu a avut grijă să mă crească în sânul afacerilor pe care el le-a dezvoltat și să mă pregătească pentru momentul predării.”

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Valeriu Irimescu, director general Rocavera
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Valeriu Irimescu, director general Rocavera · Foto: Business Magazin

Pe Valeriu Irimescu l-a atras încă din facultate gândul de a se implica în businessul familiei. Tatăl său, antreprenorul Dragoș Irimescu, fondase Depaco, producător de acoperișuri, al cărui control a fost preluat în ultimul an de grupul Teraplast. Imediat ce și-a finalizat studiile, a început să lucreze pentru Depaco, unde a ocupat mai multe funcții, până la cea de director general, în care a stat mai mult de doi ani, până la sfârșitul lui 2018.

După vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către Teraplast, familia Irimescu s-a orientat către un nou segment de piață, cumpărând o fabrică de prelucrare a pietrei în Băicoi, județul Prahova, business care funcționează sub umbrela Rocavera. Acolo, Valeriu Irimescu este în prezent director general. Secretul în familia Irimescu a fost separarea dintre problemele de la birou și relațiile de acasă. „În prezent, ne concentrăm pe dezvoltarea companiei Rocavera, dar și pe proiectele imobiliare pe care le avem în desfășurare în București. În ceea ce privește aceste afaceri, suntem siguri că ele vor rămâne și pe viitor proiecte de familie”, spune Valeriu Irimescu.

În prezent, în afară de Rocavera – pentru care Dragoș Irimescu estima afaceri de un milion de euro în primul an de funcționare – familia Irimescu mai are afaceri și în domeniul imobiliar. Familia investește 6 milioane de euro într-un complex cu patru blocuri în zona Străulești din București și încă 2 milioane de euro pentru un proiect de locuințe în zona Băneasa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună