100 de milioane de euro pierdute în patru ani din vânzări sub prețul pieței
Raportul administratorilor judiciari stabilește pentru prima dată pierderile. Constantin Roibu spune că este „tendențios“.
Un raport al administratorilor judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a scos la iveală pentru prima dată pierderile cauzate combinatului de vânzări de produse sub prețul pieței despre care se vorbea de mai mulți ani, dar care au fost contabilizate abia după ce compania a intrat în insolvență la începutul anului. Aceștia au calculat că paguba rezultată din contractele în pierdere încheiate de conducerea Oltchim în perioada 2009 – 2012 doar pentru jumătate din vânzările combinatului se ridică la 101,5 mil. euro. De exemplu în 2011 combinatul a vândut polioli (produși intermediari din care se fabrică spre exemplu spumele poliuretanice – n.red.) la un preț mediu de 6.836 de lei/tonă, față de o cotație internațională -ICIS – de 7.685 lei/tonă. Astfel, la o cantitate de 100.000 de tone vândute compania a pierdut 85 mil. lei (20 mil. euro). „Nu vinde nimeni la cotația ICIS. Acelea sunt niște cotații orientative care arată tendințele pieței. Inclusiv când am cumpărat materii prime am făcut-o sub cotațiile ICIS. Raportul este tendențios“, spune în replică Constantin Roibu.
Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro