100 Cele mai puternice femei din business. Camelia Naciadi, Chief Commercial Officer, DR. MAX România
„Nu obișnuiesc să mă opresc când am obosit, mă opresc doar atunci când consider că am terminat. Acest principiu, alături de libertatea de a explora idei noi și susținerea pe care o primesc din partea companiei, mă motivează să dau…
„Nu obișnuiesc să mă opresc când am obosit, mă opresc doar atunci când consider că am terminat. Acest principiu, alături de libertatea de a explora idei noi și susținerea pe care o primesc din partea companiei, mă motivează să dau tot ce am mai bun. Rezultatele obținute alături de echipă îmi dau energia să merg mai departe.”
BIO
Cu o experiență de peste 20 de ani în FMCG și pharma, Camelia a ocupat roluri în diverse departamente: vânzări, operațional, comercial și marketing, fiind un profesionist care înțelege și știe cum se operează un business end to end. Camelia este o fire empatică, se ghidează după valori și principii sănătoase, moștenite din familie, unde a învățat să își exploreze creativitatea și gândirea pragmatică, atât în profesie, cât și în viața personală. Ca manager este orientată către client, motivată de construirea de echipe performante și rezultate. Atât în viața personală, cât și în cea profesională, și-a dorit întotdeauna să găsească soluții diferite, să privească lucrurile și din alte unghiuri, să fie printre cei care inițiază schimbarea urmată de progres și rezultate. Consideră că perseverența, comunicarea, învățarea constantă și pasiunea pentru ceea ce faci sunt ingredientele care te pot ajuta să reușești. „Nu trebuie să uităm nici o clipă că nu contează doar talentul, ci și modul în care îl cultivi, pentru că munca grea bate talentul, dacă talentul nu muncește.” Pe vision board-ul său, imaginea centrală este una clară: își dorește să rămână un om integru, cu principii, care face lucrurile cu pasiune, fără să caute neapărat calea ușoară. Crede în pragmatism, creativitate și autenticitate și își dorește ca, indiferent unde viața o va purta, să aibă tăria să spună ceea ce gândește fără teamă și să rămână un profesionist care își cultivă empatia și nu uită niciodată de unde a plecat. Pentru următorii ani, unul dintre cele mai importante obiective de business este să continue să creeze un impact vizibil și pozitiv în organizația Dr. Max, prin acțiunile și proiectele în care este implicată. Își dorește să rămână conectată și pasionată de business, să se dezvolte, să îmbunătățească colaborarea interdepartamentală și să consolideze strategia comercială astfel încât Dr. Max să devină prima alegere a românilor când se gândesc la grijă și sănătate. Un obiectiv personal extrem de important, care este pe viață, nu doar pentru următorii cinci ani, îl reprezintă educarea și susținerea fiicei sale. „Îmi doresc să o ajut să devină o persoană de succes cu principii și valori sănătoase, să fie onestă și să nu uite că modestia și respectul sunt esențiale.” Atunci când ia decizii importante, spune Camelia, se inspiră din impactul pozitiv pe care munca ei îl poate avea în societate: „Este o responsabilitate pe care noi, echipa Dr. Max, o avem față de toți pacienții care ne vizitează și, în special, față de cei peste 5 milioane de pacienți și clienți fideli brandului.” Complexitatea business-ului Dr. Max, singurul retailer farmaceutic din România care operează omnichannel și multichannel, este o sursă permanentă de provocări și inspirație. Stilul său de leadership este rezultatul a peste 20 de ani de experiență în retail, influențat de oameni și culturi diverse. „Le sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au influențat parcursul profesional, m-au susținut și au crezut în mine.” Camelia se implică activ în proiecte cu impact social, precum colaborarea cu Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și campania de strângere de fonduri pentru Campusul Pediatric Marie Curie, alături de Asociația Dăruiește Viață. Sprijină constant dezvoltarea profesională a femeilor din echipele pe care le coordonează, prin coaching, mentoring și implicare în proiecte transversale. „Cea mai mare satisfacție ca manager este atunci când îți vezi echipa crescând și colegi care promovează în roluri importante.” Dincolo de cariera profesională, Camelia spune că cea mai mare realizare este familia, în special fiica sa, care o inspiră și o motivează să fie o persoană mai bună, mai răbdătoare, să construiască un exemplu sănătos pentru viitorul acesteia. Valorile care îi ghidează permanent deciziile și comportamentul sunt onestitatea, transparența, respectul și empatia. A pornit la drum cu aceste principii, ghidată de pasiune și dorința de a demonstra că poate construi prin propriile forțe, corect și cu respect față de ceilalți.Călătoriile sunt hobby-ul care o relaxează și o încarcă cu energie. Le asociază cu timpul de calitate petrecut în familie, dar și cu dorința de a descoperi locuri, oameni și culturi noi. Marea este locul care o inspiră cel mai mult: „Ador să îmi beau cafeaua dis de dimineață și să privesc răsăritul. Încerc să ajung în fiecare weekend de vară la malul Mării Negre, loc în care m-am născut și am copilărit.” Printre filmele de care își amintește cu plăcere, Jerry Maguire, o poveste despre autenticitate, loialitate și valori. Dacă ar învăța o abilitate nouă, ar fi designul interior sau vestimentar – domenii care îi reflectă dragostea pentru estetică și armonie. Când vine vorba despre excelență, Camelia afirmă că o motivează pasiunea, ambiția și dorința de a fi mereu mai bună. Se simte recunoscătoare pentru educația primită, pentru aprecierea din cadrul companiei și pentru energia pe care o primește din interacțiunile zilnice cu echipa.