100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Daniela Mirea, Continental Hotels
Daniela Mirea este soția omului de afaceri Radu Enache, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, cu un portofoliu de peste 2.000 de camere în unități de două, trei, patru și cinci stele.
Ea se ocupă de strategia, calitatea serviciilor și dezvoltarea lanțului hotelier. Daniela Mirea a absolvit Facultatea de Arhitectură “Ion Mincu”, București și își descrie evoluția carierei în două etape: “Una în care am fost foarte legată de artă, de creația decorativă, de designul vestimentar – finalizată prin acceptarea mea în rândul Uniunii Artiștilor Plastici și crearea firmei mele, Modă MD. Cea de-a doua, începând cu 1993, înseamnă de fapt reîntoarcerea la profesia de bază, aceea de arhitect, cu toate satisfacțiile pe care mi le-a adus realizarea celor 10 proiecte de hoteluri împletită cu activitatea de marketing, vânzări și apoi cu aceea de director de strategie, dezvoltare și calitate al lanțului Continental Hotels. Trebuie să recunosc, această a doua etapă a reprezentat și reprezintă o continuă încercare pentru că lucrez alături de soțul meu și, bineînțeles, intervin și situații în care nu suntem de acord. Mai mult decăt atât, contextul economic actual presupune depășirea «crizei» cu abordări și soluții noi”.
BUSINESS Magazin: Cât de greu își croiește o femeie drumul în lumea de business?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Mult mai greu decât un bărbat; desigur, asta dacă vorbim despre carierele croite prin muncă, ambiție, fără “scurtături”.
BUSINESS Magazin: E mai ușor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Este la fel ca în modă – ca să rămânem într-una dintre zonele mele de activitate – este mult mai greu să impui o rochie no name, indiferent de calitățile ei, decât una care se află sub umbrela unui brand cunoscut, chiar dacă cea de-a doua nu are calitățile primeia.
BUSINESS Magazin: Cum v-ați caracteriza stilul de conducere și/sau de creare a unei afaceri?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Intuitiv – creativ – ferm.
BUSINESS Magazin: Care sunt calitățile feminine care ajută în business?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Principala calitate care m-a ajutat pe mine a fost creativitatea, căutarea continuă a noului și implementarea lui.
BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
Daniela Mirea, Continental Hotels: Parfum Guerlain: Aqua Allegoria – aromele Herba Fresca și Mandarine Basilic (sunt fidelă acestui brand de peste 10 ani); haine – Valentino; accesorii: Rochas – eșarfe.
BUSINESS Magazin: Destinații de vacanță preferate.
Daniela Mirea, Continental Hotels: Asia este destinația mea preferata de vacanță, iar croazierele sunt modalitatea favorită de vizitare în special pentru anumite locuri altfel inaccesibile.
BUSINESS Magazin: Cum împăcați cariera cu viața de familie?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Există o atât de puternică simbioză între viața de familie și cea a companiei încât îmi este foarte greu să mă gândesc la momentul când ne vom retrage, soțul meu și cu mine fiind foarte activi și energici.
BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferați?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Carte: biografii; muzică – muzică italiană, șansonetă, Chopin; film – muzicale.
BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuția despre discriminarea de gen mai este de actualitate?
Daniela Mirea, Continental Hotels: Este suficient să te uiți la reacțiile șoferilor bărbați față de femeile șofer și îți dai seama că da, discriminarea de gen este încă de actualitate.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).
