100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Alina Culcea, Actavis
Alina Culcea a absolvit Facultatea de Medicină Carol Davila din București și a început imediat călătoria plină de provocări, dar și satisfacții în industria farma.
Alina mărturisește că un rol important în luarea deciziei l-a avut tatăl său, medic de profesie, un om și un profesionist de excepție, care a ajutat-o să creadă în această oportunitate. Pentru Alina Culcea, domeniul farmaceutic a fost timp de peste cincisprezece ani o zonă care i-a oferit o traiectorie continuu ascendentă, presărată cu oportunități de dezvoltare și multe satisfacții: de la reprezentant medical la manager de vânzări, de la product manager cu responsabilitate locală pentru România la expert de grupă terapeutică (vaccinuri) cu responsabilitate regională în Europa Centrală și de Est.
Își amintește cu plăcere de momentul când a luat decizia de a accepta relocarea din București la Dublin: “Îmi amintesc ziua în care m-am trezit singură într-o țară străină, printre oameni necunoscuți. Am crezut că este sfârșitul lumii… S-a dovedit a fi însă o experiență profesională și de viață unică”. A urmat o serie de alte schimbări care au ajutat-o să se dezvolte, să învețe și să ajungă astăzi al doilea om într-o companie situată printre liderii industriei generice din România. În acest parcurs, i-a avut alături, în fiecare zi, pe colegii de echipă, dar mai ales pe cei de acasă: “Nu aș fi putut rezista în tumultul activității dintr-o industrie atât de provocatoare, cum este industria farma, fără sprijinul, înțelegerea și energia pe care mi le oferă în fiecare clipă familia mea”.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).
