100 Cei mai admirați CEO din România. Andrei Brumaru, CEO, Carmistin
„În opinia mea, admirația este strâns legată de reputație, fiindcă aceste valori ajută o compa-nie, mai ales în industria alimentară în care Carmistin activează, să câștige încrederea oa-menilor - consumatori, clienți, parteneri și, nu în ultimul rând, încrederea colegilor noștri.”…
„În opinia mea, admirația este strâns legată de reputație, fiindcă aceste valori ajută o compa-nie, mai ales în industria alimentară în care Carmistin activează, să câștige încrederea oa-menilor – consumatori, clienți, parteneri și, nu în ultimul rând, încrederea colegilor noștri.”
La 37 de ani, Andrei Brumaru, conduce, în calitate de director executiv, operațiunile Grupului Carmistin. Anul acesta, s-a împlinit un deceniu de la momentul numirii sale, devenind atunci și cel mai tânăr CEO în fruntea unei companii de o asemenea anvergură. El gestionează, în momentul de față, proiecte de investiții în valoare de peste 300 mil. euro la nivelul celor peste 40 de companii care fac parte din Grupul Carmistin.
Cariera lui Andrei Brumaru a coincis, în bună măsură, spune chiar el, cu gândurile sale de acum 20 de ani, când se pregătea să devină student la ASE, la Facultatea de Finanțe-Bănci. Aspirația pe care o avea atunci era să se pregătească pentru o carieră în domeniu. „Parcursul meu profesional a presupus mai întâi, așa cum este firesc, o etapă de construcție și acumulări succesive de cunoaștere și experiență într-un domeniu relativ nou pentru mine, dacă ne raportăm strict la educația și formarea mea în domeniul finanțe-bănci. După 3 ani alături de Carmistin, președintele Grupului m-a numit director executiv. Am fost și încă sunt și astăzi onorat pentru încrederea arătată atunci, mai ales că eram foarte tânăr.”
În opinia sa, esențială este să găsirea unui echilibru între carieră și viața personală, pentru a te asigura că te bucuri de toate aspectele vieții. „Pe parcurs, au existat, desigur, și momente în care nu am reușit să ating acest echilibru.”
Întrebat care sunt factorii principali care generează admirație, Andrei Brumaru subliniază că, din perspectiva de business, principalul factor care contează cu adevărat în cazul unui producător de hrană este calitatea și siguranța produselor oferite oamenilor. „Acesta este primul lucru care ne preocupă în ceea ce privește produsele din portofoliul brandului nostru de top, «La Provincia».”
Pe de altă parte, dintr-o perspectivă personală, umană, crede că lumea și cultura în organizațiile de business s-a schimbat mult în ultimul deceniu, într-un sens bun. „La Carmistin, încercăm, pe cât posibil, să promovăm un mediu de lucru în care admirația pornește de la lucrurile de bază – educația și respectul pentru celălalt și pentru munca și realizările fiecăruia.”
În opinia CEO-ului Carmistin, evoluția sectorului agroindustrial în următorii ani va fi influențată de investiții, inclusiv în inovație și dezvoltare durabilă, precum și de capacitatea producătorilor de a se adapta la cerințele unei piețe tot mai globalizate. „Cererea pentru alimente de calitate, cât mai sănătoase va fi în continuă creștere, prin urmare Grupul Carmistin va investi peste 350 milioane euro în dezvoltarea și diversificarea portofoliului de produse La Provincia, cu scopul atingerii obiectivului strategic de a consolida Carmistin, the Food Company și de a ne extinde pe piața europeană. Tocmai ne-am întors de la SIAL Paris, cel mai important târg din industria alimentară globală, foarte conștienți de concurența internațională. Ne considerăm, însă, pregătiți să răspundem celor mai exigente cerințe și standarde din piețele de export.”
Obiectivul companiei pe termen lung este să devină lider în producția de hrană pe piața internă și un jucător important în regiune. „Echipa Carmistin a muncit 20 de ani pentru a atinge o astfel de performanță”, argumentează Andrei Brumaru.