100 Cei mai admirați CEO din România 2021. Julien Munch, CEO, Carrefour România - 077
Julien Munch s-a alăturat grupului Carrefour la începutul anului 2021. Executivul și-a început cariera în 2000 ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale. De asemenea, are experiență în sectorul financiar public, lucrând la…
Julien Munch s-a alăturat grupului Carrefour la începutul anului 2021.
Executivul și-a început cariera în 2000 ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale.
De asemenea, are experiență în sectorul financiar public, lucrând la Inspecția Generală a Finanțelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor din Franța, între 2013 și 2017. În această perioadă, a colaborat și cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și a fost membru în boardul companiei Aeroportul Martinique.
El a făcut mutarea către sectorul de retail în 2017, când s-a alăturat companiei Fnac-Darty Group în calitate de director de magazin în Montparnasse. După doar doi ani, a preluat rolul de director rețea Fnac Paris, iar mai târziu s-a alăturat Carrefour.
Printre hobby-urile sale se numără sporturile de iarnă, joggingul și benzile desenate.
Top 3 priorități pentru viitor:
1. Din punct de vedere profesional, prioritățile mele principale sunt dezvoltarea afacerii în mod strategic pentru a satisface cât mai bine nevoile din prezent și din viitor ale clienților, cât și investiția în echipa noastră și susținerea legăturii locale cu comunitatea de producători români. Având în vedere modelul nostru unic omnicanal, vom continua să ne extindem rețeaua puternică offline și online pentru a oferi clienților noștri cele mai bune produse, indiferent de modul în care doresc să-și deruleze sesiunile de cumpărături.
2. De asemenea, în calitate de CEO, este esențial pentru mine să cultiv un mediu deschis, în care colegii mei să simtă că pot crește și să fie ei înșiși, oferindu-le în același timp oportunități reale de dezvoltare profesională.
3. Și, nu în ultimul rând, îmi propun să dezvoltăm la Carrefour acțiunile sub strategia grupului, Act for Food, și să continuăm să investim în programele noastre care sprijină producătorii locali din România pentru a deveni una dintre principalele noastre surse de produse proaspete. Aș menționa și o prioritate personală – aceea de a continua să descopăr în profunzime, alături de familia mea, secretele acestei frumoase țări.