100 Cei mai admirați CEO din România 2021. Achilleas Kanaris, CEO, Vodafone România - 098
Achilleas Kanaris a fost desemnat în poziția actuală la 1 iulie 2021, înlocuind-o pe Murielle Lorilloux, care, după mandatul de patru ani la cârma Vodafone România, a preluat funcția de Vodafone business unit director pentru Europa, Turcia și Egipt. Anterior,…
Achilleas Kanaris a fost desemnat în poziția actuală la 1 iulie 2021, înlocuind-o pe Murielle Lorilloux, care, după mandatul de patru ani la cârma Vodafone România, a preluat funcția de Vodafone business unit director pentru Europa, Turcia și Egipt.
Anterior, executivul a deținut rolul de CEO al Vodafone Albania, funcție din care a condus cu succes transformarea companiei dintr-un operator exclusiv mobil, într-un business complet convergent prin achiziția și integrarea celui de-al doilea cel mai mare operator de televiziune fixă și Pay TV din Albania.
El s-a alăturat echipei Vodafone în 2009 și a avut, de-a lungul timpului, o serie de roluri în zona comercială în Grecia, inclusiv poziția de consumer business director.
Înainte de a veni la Vodafone a deținut mai multe roluri de conducere în telecomunicații și în consultanță în Marea Britanie.
Achilleas Kanaris este cetățean grec și absolvent al unui masterat în inginerie la Imperial College London, urmat de un MBA la Massachusetts Institute of Technology (MIT) – Sloan School of Management.