10 mai – Ziua Independenței și 160 de ani de la sosirea în țară a regelui Carol I. BNR, leul, calea ferată și portul Constanța – moștenirea economică a unei domnii de 48 de ani

Pe 10 mai 1866, un prinț german de 27 de ani – Carol de Hohenzollern-Sigmaringen – intra în București după o călătorie făcută sub identitate falsă, prin Elveția și Austria, până la Turnu Severin și de acolo, cu trăsura, prin Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște. Traseul a rămas în memoria colectivă drept „Drumul lui Carol”. La sosirea în Capitală, principele a depus jurământul în limba franceză, în Dealul Mitropoliei. Începea o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României. Astăzi se împlinesc 160 de ani de la acel moment.
10 mai are, în calendarul istoric românesc, o triplă semnificație: 1866 – sosirea lui Carol și începutul Casei Regale; 1877 – proclamarea Independenței față de Imperiul Otoman; 1881 – încoronarea lui Carol I ca prim rege al noului Regat al României. A fost ziua națională a țării din 1866 până în 1947, suprimată de regimul comunist și reinstituită ca sărbătoare națională din 2015, dar fără zi liberă sau evenimente oficiale dedicate, ci sărbătorită mai mult prin acțiunile Casei Regale a României.

1877: oprirea tributului de 914.000 de lei

Cea de-a doua semnificație a zilei are o dimensiune strict financiară – pe 10 mai 1877, Camerele reunite ale Parlamentului au votat proclamația de independență, iar guvernul român a încetat plata tributului anual către Înalta Poartă, în valoare de 914.000 de lei. Suma a fost redirecționată către bugetul armatei, în plin Război de Independență. Era prima decizie bugetară majoră a unui stat român care înceta să mai fie tributar.
Reacția Imperiului Otoman a fost imediată: diplomații români de la Constantinopol au fost suspendați, nave românești cu cereale au fost sechestrate, iar orașele Brăila și Reni au fost bombardate. Independența a fost recunoscută internațional un an mai târziu, prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878. România obținea Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea – și, odată cu Dobrogea, ieșirea la Marea Neagră, premisă a construcției ulterioare a portului Constanța. Trei județe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail – reveneau însă Rusiei.

1881: Coroana din oțel de tun

La 10 mai 1881, în același Deal al Mitropoliei unde își pusese semnătura ca domnitor cu 15 ani în urmă, Carol I era încoronat rege. Coroana era făcută din oțelul unui tun otoman capturat la Plevna în Războiul de la 1877. Soția lui, Elisabeta, era încoronată regină. Se nășteau oficial Regatul României și Casa Regală a României.
Cadrul instituțional fusese deja construit. Constituția din 1866 oferea baza juridică pentru investiții și pentru un capitalism incipient. Banca Națională a României fusese fondată în 1880, ca a 16-a bancă centrală din lume. Leul devenise monedă națională, ancorată în standardul aurului. Rețeaua feroviară se extindea, conectând Bucureștiul de porturile dunărene și de noile teritorii dobrogene. Academia Română fusese fondată în 1866.

Cum a încercat regimul comunist să mute Ziua Independenței pe 9 mai

După abdicarea forțată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și instaurarea Republicii Populare Române, regimul comunist a procedat la demolarea simbolurilor regalității. Ziua națională a fost mutată pe 23 august, marcată prin parade și spectacole grandioase. Iar pentru ca proclamarea Independenței să nu mai fie asociată cu 10 mai – Ziua Regalității – propaganda oficială a împins data de 9 mai ca moment al Independenței. Argumentul era discursul ținut de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu în Parlament pe 9 mai 1877, când rostea celebrele cuvinte „suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă”. Astfel, generații întregi au învățat la școală că Independența s-ar fi proclamat pe 9 mai, deși votul Camerelor reunite și promulgarea de către domnitorul Carol au avut loc a doua zi, pe 10 mai. Confuzia persistă și astăzi în percepția publică, susținută în principal de politicieni.
În amintirea bătăliilor din Războiul de Independență, patru dintre marile artere ale Bucureștiului poartă, până astăzi, numele Calea Victoriei, Calea Griviței, Calea Plevnei și Calea Rahovei.

Moștenirea economică, 160 de ani mai târziu

Carol I a murit pe 27 septembrie 1914, la Castelul Peleș, după 48 de ani de domnie. A lăsat în urmă, conform sintezei istoriografice, un set de active concrete: Independența, Dobrogea, calea ferată, Academia Română, Constituția, Banca Națională și leul.
Banca Națională a României funcționează în continuare, fiind una dintre cele mai vechi bănci centrale din regiune. Leul este moneda națională la 146 de ani de la introducerea sa. Rețeaua feroviară de bază urmează în mare parte trasee proiectate în timpul domniei lui Carol I. Portul Constanța este astăzi cel mai mare port al Mării Negre.
România lui Carol I avea, în 1877, o populație de aproximativ 5 milioane de oameni, cu încă circa 5 milioane de români în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Era un stat mic, prins între trei mari puteri – Austro-Ungaria, Imperiul Țarist și Imperiul Otoman. La 10 mai 2026, după 160 de ani, instituțiile economice fondate atunci sunt încă în picioare.