10 ani cu leul greu. Am câștigat o libertate, dar pe credit
ZF a ales să marcheze cei 10 ani de la lansarea leului greu printr-un special susținut de BCR prin care a pus pe masă 50 de indicatori economici care au marcat această perioadă, una dintre cele mai tumultuoase din istoria…
ZF a ales să marcheze cei 10 ani de la lansarea leului greu printr-un special susținut de BCR prin care a pus pe masă 50 de indicatori economici care au marcat această perioadă, una dintre cele mai tumultuoase din istoria României, în care economia a trecut violent de la o extremă la alta.
Indiscutabil, România a câștigat din punct de vedere economic, dar a pierdut 1,5 milioane de români care se regăsesc la muncă în afară. Românii au câștigat libertatea de a se urca în avion în orice moment, de a avea un apartament și o mașină de la o vârstă foarte fragedă, dar toate aceste lucruri au venit cu prețul îndatorării, care mănâncă destul de mult din veniturile disponibile.
Deși PIB-ul s-a dublat în zece ani, iar salariile au crescut de trei ori față de o inflație de 60% și o depreciere a cursului de 22%, senzația tuturor este că s-ar fi putut face mai mult la ce resurse financiare au fost disponibile în perioada de boom pentru a recupera terenul în primii 15 ani de după Revoluție.
La aniversarea a 10 ani de la lansarea Leului Greu, Ziarul Financiar încearcă să vadă prin 50 de indicatori economici ce s-a întâmplat în România în această perioadă, una dintre cele mai tumultuoase, în care am trecut în doar câțiva ani de la boom neașteptat la o prăbușire scump plătită.