1 MAI 2013: Ce evenimente sunt organizate pe litoral
Litoralul va fi plin de oportunități pentru cei care își vor petrece MINIVACANȚA DE 1 MAI la malul mării. Turiștii au la alegere festivaluri, parade, concerte, petreceri și raliuri.
Astfel, în stațiunea Mamaia petrecerile vor fi deschise în 1 MAI de parada mașinilor de epocă, la care vor putea fi admirate și motociclete, mașini off-road și de raliu și autobuze etajate, care se vor deplasa pe traseul Mangalia – stațiunile din sudul litoralului – Eforie Sud – Eforie Nord – Constanța – Mamaia – Năvodari.
De asemenea, în perioada 1 – 5 mai va avea loc și o expoziție în aer liber, Expo Car Show “Conduceți prudent”, în fața clubului Ego și în parcarea acestuia, la care vor participa 15 branduri auto de top din România.
Tot în Mamaia vor fi organizate zeci de concerte, printre artiștii care vor evolua în cluburi fiind Pepe, DJ M.O.S., Cabron, Alex Velea, Corina, Amerie, Ruby, DJ Simon&Pascal, DJ Willy Monfret, iar între 3 și 5 mai va fi organizat Festivalul de muzică electronică “The Mission 1st of May”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro