1 iunie, Ziua Copilului. Istoricul și semnificația zilei
Ziua internațională pentru protejarea copilului este marcată în 50 de țări din lume pe 1 iunie. Prima aniversare a fost în 1950, fiind hotărâtă în luna noiembrie a anului anterior, de Federația Democratică Internațională a Femeilor, la Moscova.
În unele țări, Ziua Copilului este sărbătorită la alte date, ONU recomandând aniversarea pe 20 noiembrie. În realitate, nu este lună din an să nu exite o țară în care se marchează Ziua copilului în mod oficial.
În Congo și Camerun, pe 25 decembrie, în lumea arabă, Franța, Grecia sau Suedia, pe 20 noiembrie, în Australia, în a patra miercuri din octombrie, în Nepal, Austria și Germania, în 14 și 20 septembrie, în Uruguay, în prima duminică din august, în Indonezia, pe 23 iulie, în Statele Unite, pe 9 iunie, în 2019 și pe 14 în 2020, în Marea Britanie, pe 23 mai, în 2019 și pe 10, în 2020, în Turcia, pe 23 aprilie, și așa mai departe, până în Bahamas, unde Ziua Copilului este prima zi de vineri din ianuarie.
Dacă înainte de pandemie copiii puteau participa la o mulțime de spectacole și alte evenimente organizate special de ziua lor, acum posibilitățile de distracție sunt limitate.
Ziua Universală a Copilului nu este pur și simplu o zi pentru a celebra copiii pentru ceea ce sunt, ci pentru a face cunoscut întregii lumi și a lua măsuri în privința situației copiilor care sunt abuzați, exploatați și discriminați.
Ziua Copilului trebuie să rămână, în plus față de un motiv de sărbătorire a celor mici, o zi în care întreagă lume să fie mai sensibilă, mai atentă și mai activă în ceea ce privește problemele copiilor de pretutindeni.