1,5 milioane de euro investiți la Ostrov-Silistra
Din 2016, industria vitivinicolă din sud-estul României și din zona de nord-est a Bulgariei va beneficia de un centru transfrontalier de oenologie și viticultură, ce va pune la dispoziția întreprinderilor mici și mijlocii, a comerciantilor de vinuri și fructe resurse informaționale, soluții de afaceri transfrontaliere, precum și laboratoare de microbiologie și analize, dotate la standarde interna…
Dezvoltarea proiectul s-a făcut cu fonduri europene, durata de implementare a fost de 29 luni cu un buget total de 1.530.983,18 euro, din care valoare eligibilă din FEDR aproape 1,3 milioane de euro, iar cea aferentă bugetului național este de 199,027.81 euro. Fondurile au fost utilizate în constructia, dotarea si punerea in functiune a centrului, crearea a 11 locuri de muncă în cadrul centrului, realizarea unui plan de functionare și organizarea de sesiuni de informare.
Asociația Profesională Vitivinicolă „Terasele Dunării” Ostrov impreuna cu partenerii Asociația Viticulturilor și a Producătorilor de Vin, Silistra, Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Științe ale Naturii și Stiințe Agricole, Stațiunea Experimentală pentru Cais și Agricultură Silistra și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța au derulat in perioada iulie 2013 – decembrie 2015 proiectul Centrul Transfrontalier de Oenologie și Viticulură «Terasele Dunării», COD MIS–ETC 600. Proiectul este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 3 „Dezvoltarea economică și socială”, Domeniul Major de Intervenție 3.1. „Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri și promovarea unei imagini și identități regionale”.
Centrul Transfrontalier de Oenologie și Viticulură «Terasele Dunării» creat prin proiect, cu sedii la Ostrov și la Silistra, avand 11 persoane angajate are drept scop principal stimularea și promovarea relațiilor transfrontaliere între comunitățile de afaceri implicate în oenologie și viticultură din zonele de graniță din România și Bulgaria, cu accent pe cele din județele Constanța, Călărași, Teleorman și Giurgiu și districtele Silistra, Razdrag și Ruse. Serviciile centrului promoveaza viticultura și metodele de producție sustenabile, integrarea aspectelor vitivinicole regionale și transfrontaliere în strategiile de dezvoltare relevante, precum și utilizarea resurselor locale. De asemenea, vor fi promovate schimburile de bune practici, de experiență și inițiativele comune la nivel transfrontalier. Partenerii proiectului au participat activ la proiect, contribuind la dezvoltarea și completarea serviciilor Centrului cu resurse specializate, realizarea unei strategii de dezvoltare a Centrului pentru primii trei ani după finalizarea proiectului și un plan de acțiuni comune ale partenerilor de proiect, pentru primul an de activitate si vor continua colaborarea si pe viitor in operarea Centrului, semnandu-se un protocol de parteneriat post–proiect in acest sens. Instrumentele de livrare a serviciilor funcționale ale centrului sunt: sediile centrului cu dotarile aferente, website-ul, baza de date online și expoziție virtuală cu produsele și oferta membrilor asociațiilor partenere în proiect, precum și ale altor firme de profil, biblioteca și mediateca, buletin electronic de informare, etc.