Zgonea, despre cererea privind-o pe Udrea: Un parlamentar nu poate intra în cătușe în comisie sau plen
Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, referitor la noua cerere a DNA de arestare preventivă, că Elena Udrea, fiind încă deputat, nu poate intra cu cătușe în plenul Camerei și nici în comisie, arătând că este o situație delicată și va solicita ministrului Justiției o soluție.
Zgonea a precizat, după ședința Biroului Permanent al Camerei în care s-au discutat cele două solicitări de arestare preventivă și începere a urmăririi penale a Elenei Udrea pe alte trei noi acuzații în dosarul “Gala Bute”, că va cere un punct de vedere de la ministrul Justiției și procurorul general, deoarece nu există în Regulament o procedură pentru un deputat deja arestat preventiv.
El a arătat că Biroul a trimis cererea DNA la Comisia juridică, aceasta având 3 zile termen de dezbatere, raportul putând fi apoi discutat în plen luni sau marți.
“Cea mai importantă decizie este că un parlamentar aflat în exercițiul funcțiunii nu poate intra în cătușe într-o comisie pemanentă, la fel și în plen. Parlamentele democratice au structura lor de securitate, niciun alt organ de securitate al statului sau de siguranță națională neputând intra decât în anumite condiții. Din punct de vedere juridic, doamna deputat este încă deputat, la comisie și în plen avem această situație inedită pe care nu știm să o rezolvăm și atunci vom discuta cu ministrul Justiției să vedem cum să rezolvăm blocajele legale și constituționale și, în același timp, să respectăm și domnului deputat dreptul. Dacă domnia sa va accepta prezența în plen, nu știm cu ce personaje nu trebuie să se vadă, pot apărea asemnea cazuri, atât în plen trebuie să limităm accesul unor membri ai grupurilor parlamentare, angajați ai Camerei Deputaților, s-ar putea să aibă interdicție și pentru a se vedea cu alți parlamentari”, a spus Zgonea.
El a arătat că, procedural, Elena Udrea sau avocatul său pot veni la comisie să citească dosarul și să-și exprime poziția, la fel și în plen.
“Noi nu avem în Regulamentul Camerei o procedură pentru un parlamentar care este în arest preventiv și care trebuie totuși să beneficieze de citirea dosarului de prezența la comisie. Avem trei etape extrem de importante: prima – citirea dosarului, care este trimis, nu se discută fondul, ci motivarea, în 72 de ore până la comisie domnul deputat sau avocatul pot citi dosarul. Biroul Permanent m-a mandatat să trimit ministrului Justiției și procurorului general această informare că în următoarele 3 zile putem să permitem avocatului doamnei Udrea sau doamnei Udrea, pe procedurile stabilite de către instanță, nu de către noi, pentru a citi doasarul. Cu ministrul Cazanciuc rămâne să găsim o soluție cu privire la prezența doamnei deputat. Avem o situație un pic delicată, pe care nu știm să o rezolvăm în acest moment și numai prin procurorul general și ministrul Justiției să găsim o soluție. Avem în acest moment un deputat care este în mandat și care este în arest preventiv și trebuie să găsim o soluție, astfel încât domnul deputat să vină la comisie să-și susțină argumentația în fața comisiei. La comisie dosarul poate fi citit și de către un deputat. Când se face votul secret poate veni deputatul și, este dreptul său constituțional, sau poate veni avocatul și să susțină punctul de vedere. Noi nu știu care sunt dezbaterile de fond din instanță și trebuie să discutăm cu ministrul Justiției și cu procurorul general ca să vedem care sunt condiționalitățile accesului în sală. Există poate interdicție din partea instanței ca doamna deputat să se vadă cu anumite persoane și atunci noi trebuie să limităm accesul în sală”, a mai spus Zgonea.
El a mai arătat că “polițiștii care însoțesc un arestat preventiv în afară de arestul poliției nu pot intra nici în plen, nici în comisii”.
“Orice altă supoziție nu știu până nu discut cu ministul Justiției. Doamna deputat, fiind încă în mandat, nu poate intra cu poliție și încătușată în comisie”, a adăugat Zgonea.
Direcția Națională Anticorupție cere un nou aviz de la Camera Deputaților pentru urmărirea penală și arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu mai multe firme.
Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reținută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul “Microsoft”.