Home Actualitate Zgonea a transmis invitația ca președint...
Actualitate

Zgonea a transmis invitația ca președintele Parlamentului ungar să vină la București

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că a transmis în întâlnirea cu ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, invitația către președintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, de a veni în vizită la București, în condițiile în care acesta vine des în Transilvania.

Zgonea a transmis invitația ca președintele Parlamentului ungar să vină la București
Zgonea a transmis invitația ca președintele Parlamentului ungar să vină la București · Foto: Business Magazin

 “Diplomația parlamentară în acest moment suferă, este blocată de aproape un an și jumătate. Dumneavoastră, ca jurnaliști, ați observat că președintele Parlamentului ungar vine mai des în Transilvania să se întâlnească cu comunitățile maghiare decât să vină la Parlamentul României și să aibă o întâlnire cu omologii domniei sale, cu mine sau cu domnul Antonescu, să avem o dezbatere în interiorul Parlamentului”, a afirmat Zgonea, după întrevederea cu ministrul Martonyi.

El a arătat că o vizită a lui Kover în Parlamentul României “ar putea depresiona” anumite declarații pe care acesta le-a făcut în trecut și care “au lăsat o groapă între cele două parlamente”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună