ZF Index Imobiliar. Prețurile apartamentelor de 3 camere decolează în Capitală. Cartierul din București unde prețurile au crescut cu peste 15.000 de euro în numai câteva luni
După avansul de 4,4% din iulie 2024 versus iulie 2023, august crește cu 4,9%. Astfel, media prețurilor în august 2024 a ajuns la 111.300 euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanță imobiliară SVN România.

Începând cu luna ianuarie 2024 ZF Index Imobiliar vine cu 13 zone în loc de 20, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunțuri, astfel încât acuratețea informațiilor să fie cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Septembrie și Vitan Mall, iar Brâncoveanu acum este calculat ca parte din Olteniței, Mihai Bravu din Iancului, Ștefan cel Mare din Moșilor, iar Victoriei alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei. În plus, sunt luate în calcul acum apartamentele construite între 1978 și 1990, nu doar între 1980 și 1990.
Din cele 13 zone ale Capitalei luate în calcul, doar trei au scăzut în august față de iulie, iar două au accelerat. An la an, nouă zone au crescut iar trei au scăzut. Mai mult, patru zone au crescut cu două cifre an la an.
„Cu o majorare de aproximativ 5% pe segmentul analizat și una aproximativ dublă pe segmentul nou, prețurile locuințelor au în continuare o evoluție anuală mai redusă comparativ cu creșterea salariului mediu net (12,5% în ultimele 12 luni anterioare august), rezultând astfel cea mai bună accesibilitate din istoria recentă. Toate acestea au dus la creșteri generalizate pe piața rezidențială, evidențiate de toate statisticile, de la numărul de tranzacții la volumul de credite ipotecare. În acest context, este de așteptat ca și prețurile să își accentueze evoluția“, spune Andrei Sârbu, CEO SVN Româia.
Andrei Sârbu nota în martie faptul că piața rezidențială a înregistrat o creștere în primul trimestru din 2024, cu mai multe tranzacții nu doar comparativ cu anul anterior, ci și față de 2022, anul de referință pentru vânzările de locuințe din România. Gradul de absorbție al proiectelor nou finalizate este mai ridicat și inclusiv vânzătorii de locuințe din piața secundară își găsesc cumpărători mai facil. Implicit, prețurile înregistrează o creștere mai accentuată, într-un context în care majorările salariale depășesc net, în continuare, creșterile de prețuri din piața rezidențială, existând toate premisele pentru o evoluție mai semnificativă a prețurilor în acest an. Valoarea ratelor lunare și dobânzile creditelor ipotecare au ajuns în prezent la nivelul înregistrat în 2019, potrivit unui raport realizat de compania de consultanță financiară și brokeraj ipotecar SVN Romania Credit & Financial Solutions, în timp ce ponderea ratei a coborât la circa 36% din salariul mediu net, mult sub nivelul de 59% din urmă cu cinci ani.

Astfel, media dobânzilor pentru creditele ipotecare acordate în București în primele șase luni din 2024 a fost de aproximativ 6% pe an, potrivit calculelor companiei realizate pe baza datelor din piața bancară, peste 90% din finanțările ipotecare aprobate fiind reprezentate de credite cu dobândă fixă.
Rata unui credit ipotecar în valoare de aproximativ 61.500 de euro (echivalentul a 292.000 de lei) contractat în 2019 a ajuns la mijlocul acestui an la o valoare de 1.881 de lei, similară cu cea înregistrată în 2019, de 1.868 de lei, când nivelul dobânzilor practicate pe piața ipotecară bucureșteană era de asemenea similar cu cel din prezent, și anume 5,93% pe an.
În total, media ratelor achitate din 2019 până în prezent pentru împrumutul analizat a fost de 1.890 de lei lunar, cu 1,1% mai mare față de nivelul inițial asumat prin scadențar, în ciuda dobânzilor ridicate din ultimii doi ani.
Analiza SVN Credit mai arată că rata actuală a unui credit ipotecar contractat în trecut poate fi redusă cu aproximativ 22,5% față de nivelul înregistrat în 2023 prin trecerea la dobândă fixă.
Valoarea ratelor lunare și dobânzile creditelor ipotecare au ajuns în prezent la nivelul înregistrat în 2019, potrivit unui raport realizat de compania de consultanță financiară și brokeraj ipotecar SVN Romania Credit&Financial Solutions, în timp ponderea ratei a coborât la circa 36% din salariul mediu net, mult sub nivelul de 59% din urmă cu cinci ani.
Astfel, media dobânzilor pentru creditele ipotecare acordate în București în primele șase luni din 2024 a fost de aproximativ 6% pe an, potrivit calculelor companiei realizate pe baza datelor din piața bancară, peste 90% din finanțările ipotecare aprobate fiind reprezentate de credite cu dobândă fixă.
Rata unui credit ipotecar în valoare de aproximativ 61.500 de euro (echivalentul a 292.000 de lei) contractat în 2019 a ajuns la mijlocul acestui an la o valoare de 1.881 de lei, similară cu cea înregistrată în 2019, de 1.868 de lei, când nivelul dobânzilor practicate pe piața ipotecară bucureșteană era de asemenea similar cu cel din prezent, și anume 5,93% pe an.
În total, media ratelor achitate din 2019 până în prezent pentru împrumutul analizat a fost de 1.890 de lei lunar, cu 1,1% mai mare față de nivelul inițial asumat prin scadențar, în ciuda dobânzilor ridicate din ultimii doi ani.
Consultanții SVN Credit Romania estimează că și dobânzile variabile vor înregistra reduceri, cel mai probabil în ultimul trimestru din acest an, fără a se înregistra însă un nivel semnificativ de scădere, dobânzile fixe urmând să rămână și în următoarele 12 luni cele mai avantajoase.
Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel național în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce prețul mediu la nivel național al unui imobil tranzacționat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creștere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.