Home Actualitate ZF Ecosistemul Marketplace. Palemo Sign,...
Actualitate

ZF Ecosistemul Marketplace. Palemo Sign, distribuitor de jucării: Anul 2020 și pandemia ne-au influențat în sens pozitiv, online-ul a mers bine

Fondatorii afacerii și-au propus dezvoltarea online-ului în continuare și vizează expansiunea prin acest mediu în Ungaria și Bulgaria. Palemo Sign, un business lansat în 2011, axat în prezent pe importul, distribuția și vânzarea de jucării, articole sportive și de plajă,…

ZF Ecosistemul Marketplace. Palemo Sign, distribuitor de jucării: Anul 2020 și pandemia ne-au influențat în sens pozitiv, online-ul a mers bine
ZF Ecosistemul Marketplace. Palemo Sign, distribuitor de jucării: Anul 2020 și pandemia ne-au influențat în sens pozitiv, online-ul a mers bine · Foto: Business Magazin

Fondatorii afacerii și-au propus dezvoltarea online-ului în continuare și vizează expansiunea prin acest mediu în Ungaria și Bulgaria.

Palemo Sign, un business lansat în 2011, axat în prezent pe importul, distribuția și vânzarea de jucării, articole sportive și de plajă, a ajuns anul trecut la venituri de 7 milioane de lei, din care 30% au fost generate de segmentul online. „În fiecare an am înregistrat creșteri, chiar și anul acesta, în pofida provocărilor legate de transportul acestor produse din China. Acum suntem undeva la nivelul cifrei de afaceri de anul trecut și mai avem câteva luni până la finalul anului – cu siguranță vom înregistra o creștere”, a spus Claudia Comăniță, reprezentantul afacerii Palemo Sign, în cea mai recentă ediție a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace.

Palemo Sign SRL este un business lansat în 2011 ca o afacere de familie. În 2016, compania a preluat distribuția brandului RCO, atât prin ajutorul marketplace-urilor, al site-ului propriu, precum și prin intermediul unităților fizice pe care compania le deține într-un complex comercial. Produsele comercializate sunt jucării, articole de plajă și sportive – atât mărci internaționale, cât și mărci proprii. Prețurile acestora pornesc de la circa 20 de lei și ajung la 400 de lei, în cazul celor mai scumpe dintre articole. 

Compania a intrat pe platforma Marketplace a eMAG în anul 2016. „Anul 2020 și pandemia ne-au influențat în sensul pozitiv – online-ul a mers bine, comenzile au crescut, însă partea de offline a fost afectată – magazinele au fost închise timp de o lună și jumătate și am avut câteva persoane care au intrat în șomaj tehnic. În cele din urmă a existat însă un echilibru între cele două medii, iar la final de an lucrurile au stat destul de bine, având în vedere perioada prin care trecem cu toții”, a spus Claudia Comăniță. 

În ceea ce privește planurile de dezvoltare a businessului în continuare, acesta vizează accelerarea în online. „Avem mare încredere în mediul online și ne dorim ca în continuare să accesăm noi piețe. Împreună cu managerul de cont de la eMAG ne-am propus să intrăm și pe piața din Ungaria, și pe cea din Bulgaria.” Antreprenoarea adaugă că mai au de lucru în acest sens – etichetarea produselor în limba fiecărei piețe unde acestea vor fi comercializate fiind un proces anevoios.   De asemenea, și-au propus ca în continuare să diversifice gama de produse listate:  „În anul 2021 am făcut investiții majore în acest sens – vrem să venim cu mult mai multe jocuri educative – această latură ni s-a părut că nu a fost suficient de dezvoltată în ultima perioadă. Încercăm să ținem pasul cu tehnologia – avem jucării performante care se conectează la telefon – cred că întotdeauna este loc și de mai bine”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună