Zece ani din lumea nouă. America după 11 septembrie

Cei zece ani de luptă împotriva terorismului – un concept care a căpătat accepțiuni tot mai largi, neîmpărtășite întotdeauna de comunitatea internațională – au vlăguit o economie care în 2001 părea pe drumul cel bun după crahul dot-com și au trasat falii adânci în interiorul unei națiuni recunoscute pentru spiritul său comunitar, dar și între aceasta și restul lumii. E greu de identificat acum un scenariu mai potrivit de reacție după atacurile din dimineața zilei de 11 septembrie 2001, dar e aproape sigur că deciziile luate până acum nu au avut efectele scontate, cel puțin nu la costurile estimate inițial.

De altfel, președintele Barack Obama a cerut oficialilor americani din lumea întreagă să-și tempereze în discursurile comemorative referințele la războiul împotriva terorismului, la al-Qaeda și Osama bin Laden și să pună accentul pe spiritul de unitate care a guvernat Statele Unite în acele zile sumbre de septembrie 2001 și care ar trebui recuperat acum. La urma-urmei, nu a trecut decât o lună de când democrații și republicanii deopotrivă se acuzau că duc țara de râpă, în negocierile privind ridicarea plafonului de îndatorare, iar spiritul conflictual dintre adepții celor două tabere, accentuat de starea economiei, se manifestă zilnic cu o stridență care depășește rațiunile electorale.

America are nevoie să se împrumute mai mult, pentru că în ultimii ani a cheltuit mai mult și nu neapărat pentru bunăstarea propriilor cetățeni. După cum observa un comentator economic, Washingtonul a ilustrat în ultimul deceniu validitatea principiului de management care spune că nu poți să ai în același timp și arme și unt, ci doar unul dintre cele două lucruri. Mai mult, atentatele revendicate de rețeaua lui Osama bin Laden nu au fost decât un catalizator al unei derive pe care o girase Bill Clinton, în vremea a ceea ce acum apare ca o epocă de aur a economiei americane de după Războiul Rece.

A doua zi după atentatele din urmă cu un deceniu, lucrurile păreau clare: vina este la al-Qaeda și bin Laden, așadar urmează un conflict cu guvernul taliban din Afganistan, care îi oferă adăpost liderului terorist și taberelor sale de antrenament pentru fanatici islamiști. Trecuse doar puțin peste un deceniu de când o altă superputere, URSS, se retrăsese să moară în liniște acasă după un istovitor conflict cu mujahedinii afgani conduși, printre alții, de același Osama bin Laden. America părea într-o poziție cu mult mai bună: economia sa afișa cifre încurajatoare – excedent bugetar și o datorie publică relativ sub control -, armata tocmai își dovedise eficiența în conflictul din Golf din urmă cu opt ani, când îl fugărise la propriu pe Saddam Hussein din Kuweit, iar posibilitatea ca talibanii să beneficieze de sprijin internațional, fie el și mascat, era infimă, de vreme ce atentatele oripilaseră toate cancelariile lumii civilizate.

Și totuși, războiul din Afganistan a fost pierdut în primă fază de comunitatea internațională din cauza calculelor militare greșite făcute de oficialii civili americani: indecizia suspectă a ministrului apărării Donald Rumsfeld a făcut ca Osama bin Laden să scape ca prin urechile acului din peșterile de la Tora Bora la mai puțin de două luni de la declanșarea campaniei militare. Capturarea sau uciderea lui la acel moment – și nu zece ani mai târziu – ar fi însemnat o grea lovitură dată terorismului islamic, ce și-a construit astfel un fel de aură de legendă de la care s-au revendicat atentatorii din insula Bali (2002), Madrid (2004) și Londra (2005). În schimb, americanii au fost nevoiți să îndure nu doar un nou experiment gen Vietnam, ci două, al doilea fiind o intervenție cel puțin slab pregătită în Irak, mai costisitoare în ce privește pierderile financiare și umane, dar și mai puțin justificată, cel puțin prin prisma argumentației oferite inițial de administrația americană.

Un calcul al Centrului pentru Informații privind Apărarea (Center for Defense Information) arată că, până la 30 septembrie (sfârșitul anului fiscal 2011), costul total al celor două războaie va ajunge la 1.290 de miliarde de dolari, nivel evocat și de președintele Obama. Cifra este însă considerată profund subestimată de alți experți, cum sunt cei 20 reuniți la Institutul Watson pentru Studii Internaționale al Universității Brown în cadrul proiectului “Costs of War”; aceștia au inclus în calculul final și obligațiile statului față de veteranii din cele două conflicte, alocările financiare pentru înarmare până în 2020, dobânzile la împrumuturi și cheltuielile din teren pe care oficialii Apărării sau din serviciile secrete nu le mai pot justifica și au ajuns la amețitorul prag de 3.700 de miliarde de dolari în varianta optimistă și la 4.400 de miliarde de dolari în cea pesimistă.