Home Actualitate Washingtonul a efectuat nouă atacuri aer...
Actualitate

Washingtonul a efectuat nouă atacuri aeriene în apropiere de barajul irakian de la Mosul

Statele Unite au efectuat nouă atacuri aeriene în apropierea celui mai important baraj din Irak, la Mosul (nord), o instalație pe care forțele kurde încearcă să o preia de la jihadiști, a anunțat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală (CENTCOM)

Avioane și avioane fără pilot au lansat “cu succes” nouă atacuri care au distrus sau avariat patru vehicule blindate de transport de trupe, șapte vehicule armate, două vehicule de transport de tip Humvee și un vehicul blindat, a precizat CENTCOM.

Aceste acțiuni vizează susținerea eforturilor umanitare, protejarea personalului american și a instalațiiilor Statelor Unite în Irak, a precizat Comandamentul.

Atacurile aeriene au obiectivul să susțină o ofensivă a peshmerga (combatanți kurzi) lansată sâmbătă, cu obiectivul cuceririi barajului de la jihadiști, care dețin controlul asupra acestuia de la 7 august.

Un oficial militar kurd, generalul Abdel Rahmane Korini, este cel care a anunțat această ofensivă, precizând că luptătorii kurzi au reușit să “preia controlul asupra părții de est a barajului”, după ce au ucis mai mulți membri ai grupării sunnite Statul Islamic (SI). “Continuăm să înaintăm și urmează să anunțăm vești bune în orele următoare”, adăuga el.

Potrivit unor martori, atacurile aeriene asupra pozițiilor deținute de către jihadiști au început sâmbătă dimineața, iar luptele continuau sâmbătă seara.

Barajul furnizează apă și electricitate majoritățiii regiunii și este indispensabil irigării unor vaste zone cultivate.

În contextul în care Irakul se confruntă cu un haos de la începutul unei ofensive – pe 9 iunie – a jihadiștilor din cadrul SI, pe care se pare că nimic nu o poate opri, pentru moment, marile puteri și-au intensificat eforturile în vederea opririi surselor de finanțare ale insurgenților, înarmării kurzilor și ajutorării câtorva zeci de mii de persoane vulnerabile care au fost dislocate de către violențe.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună