Vreți să lansați un produs / serviciu / afacere, ce nume puneți, românesc sau internațional?

La mulți ani, România pentru cei 102 ani! Să fii sănătoasă și mai ambițioasă!

Cu toții am marcat Ziua Națională a României pe 1 Decembrie aducându-ne aminte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și de toate evenimentele care ne-au marcat istoria. Am invocat patriotismul și dorința de a păstra tradițiile, dar parcă un nume internațional ar da mai bine.

Una dintre problemele de început ale unei afaceri ține de alegerea numelui companiei, produsului sau serviciului creat. Până ca acest nume să ajungă un brand mai este mult.

După 1989, când a căzut comunismul, primii capitaliști ai României și-au pus numele lor, numele copiilor, numele nașilor, numele unor amintiri din viață pentru companiile și afacerile pe care le-au fondat.

Pentru România, Țiriac Copos – Ana, Cataramă – Elvila, GCP – George Constantin Păunescu (pentru cei care nu știu, a fost cel mai influent om de afaceri la începutul anilor ’90), George Pădure – GEPA etc. – aceste nume reprezentau ceva.

Poate Adrian Sârbu (proprietarul Ziarului Financiar și al revistei Business MAGAZIN) a venit cu nume mai internaționale – MediaPro, Mediafax și celebrul ProTV, unul dintre cele mai puternice branduri create în ultimii 25 de ani.

Primii capitaliști voiau să acapareze cât mai mult din piața românească așa că nici nu își puneau problema că, dacă ar vrea să iasă în afară, ar trebui să aibă un nume mai internațional care să fie declinat mai ușor și pe alte piețe. Mai degrabă se prefera preluarea în România a unor nume italienești, germane, americane, având în vedere că noi, mai degrabă cumpărăm un brand străin decât unul românesc.

Multă vreme am crezut că Bigotti este un brand italian de cămăși și de haine decât un brand românesc. Între Bigotti și Braiconf, prima alegere era Bigotti.

După anul 2000 lucrurile au început să se mai schimbe, noii capitaliști care au trecut de la numele de patron la cel de antreprenor au căutat să fie mai internaționali având în vedere că eram acaparați de globalizare.

Cu toții am început să apreciem mai mult numele străine: Carrefour, Mega Image dădeau mult mai bine decât magazinele Zanfir, de exemplu.

Zara, H&M, Bershka, Stradivarius, Ikea au intrat mai rapid în vocabularul nostru curent.

Cei care vor să pună pe piață o nouă companie, un nou produs, un nou serviciu, care să aspire la poziția de brand se gândesc în primul rând la un nume internațional care să poată să fie ușor extins și în afară, pe alte piețe, în cazul în care ar fi nevoie.

Pentru primii capitaliști, ieșirea în afară s-a izbit, dincolo de mentalitatea locală și de un numele românesc pe frontispiciu.

Când Daniel Dines s-a gândit de la început că vrea să facă o firmă internațională, și-a ales un nume internațional – UiPath.

Nici nu spui că acest UiPath, care face furori la nivel internațional, ajungând cea mai valoroasă companie pornită din România, cu o valoare de 10 miliarde de euro și cu un potențial de a ajunge la 20 de miliarde de euro când se va lista pe bursa din America, își are istoria într-un apartament din Delea Veche.

Toate start-up-urile din IT trebuie să aibă un nume internațional de la început dacă vor să fie băgați în seamă de potențialii investitori.

Acum toată lumea te întreabă, când se uită la o afacere, dacă poate fi extinsă ușor, acest lucru însemnând și un nume internațional, la nivel global.

România este o piață prea mică, la fel cum sunt și numele care au o semnificație românească.

Asta e viața globală în care am intrat cu toții.

(cristian.hostiuc@zf.ro)