Home Actualitate VREMEA va fi în general instabilă. PROGN...
Actualitate

VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri și joi

Miercuri, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte, unde cerul va avea înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții, se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil, trecător, cu aspect de vijelie.

În sud-estul teritoriului vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în a doua parte a intervalului. Izolat, îndeosebi la munte, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. Valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua precedentă în regiunile vestice, unde vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor menține apropiate de limitele normale ale acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în Dealurile de Vest și în depresiuni și 31 de grade în est și sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 20 de grade.

LA BUCUREȘTI:

Vremea se va menține frumoasă și apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin în cursul zilei, se va înnora treptat spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

JOI

ÎN ȚARĂ:  

Cerul va fi variabil în sud-estul țării, dar va avea înnorări temporar accentuate în celelalte regiuni. Vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, precum și descărcări electrice, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, local în Moldova, Oltenia și zona de munte și pe arii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări la munte, în regiunile estice și în extremitatea de sud-vest a teritoriului, dar trecător și în timpul averselor.

Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 16…17 grade în Dealurile de Vest și în depresiuni și 30 de grade în Delta Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 10 și 20 de grade.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună