Vrei să cumperi produse la prețuri mai mici confiscate de ANAF? Instituția lansează o platformă de licitații online pentru vânzarea bunurilor sechestrate sau confiscate
ANAF, împreună cu Ministerul Finanțelor, anunță lansarea platformei digitale eLicitațiiANAF, prin care bunurile sechestrate sau intrate în proprietatea statului vor putea fi valorificate online, începând cu 30 martie. Noua platformă face parte din procesul de digitalizare a administrației fiscale și…
ANAF, împreună cu Ministerul Finanțelor, anunță lansarea platformei digitale eLicitațiiANAF, prin care bunurile sechestrate sau intrate în proprietatea statului vor putea fi valorificate online, începând cu 30 martie.
Noua platformă face parte din procesul de digitalizare a administrației fiscale și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Până acum, astfel de bunuri erau vândute exclusiv prin licitații organizate fizic, la sediile organelor fiscale.
„Prin lansarea platformei eLicitațiiANAF facem un pas important în direcția modernizãrii și digitalizãrii administrației fiscale, în sensul posibilitãții participãrii la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executãrii silite și al valorificãrii bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, de cãtre ANAF, prin mijloace electronice”, spune Adrian NICA, președintele ANAF.
Platforma este structurată în două secțiuni principale. În prima etapă, bunurile, atât mobile, cât și imobile, sunt listate timp de 30 de zile în secțiunea de „Publicitate”, perioadă în care pot fi analizate și vizionate de potențialii cumpărători.
Ulterior, acestea sunt transferate automat în secțiunea de licitație, unde vânzarea se desfășoară exclusiv online, pe perioade de 5, 7 sau 10 zile, în funcție de valoarea bunului.
Participanții pot depune oferte, iar în cazul în care apare o ofertă mai mare, ceilalți sunt notificați automat și pot reveni cu noi propuneri. Pasul de licitare este cuprins între 5% și 15% din prețul de pornire.
Orice persoană poate consulta bunurile disponibile pe platformă fără a avea cont, însă pentru participarea la licitații este necesară înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV).
La finalul procedurii, câștigătorul este desemnat în funcție de cea mai mare ofertă, iar în cazul bunurilor sechestrate există posibilitatea plății integrale sau în rate.
Platforma permite mai multe metode de plată, inclusiv online cu cardul, transfer bancar sau mandat poștal, iar garanțiile sau sumele blocate sunt returnate participanților care nu câștigă licitația în termen de maximum cinci zile.
Potrivit ANAF, bunurile scoase la licitație provin din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale, dar și din măsuri dispuse în dosare penale, fiind vorba atât de bunuri sechestrate, cât și de bunuri confiscate.