Vreau să ies la pensie cât mai repede
O discuție întâmplătoare, într-o bancă, acum aproape două săptămâni, cu cineva care a lucrat la noi mulți ani, la Ziarul Financiar și Business MAGAZIN, în echipa de suport:
„Salut! Salut! Ce faci? Am ieșit de la muncă. De la muncă? Ce cauți pe aici, că parcă lucrai pe lângă Unirii? Nu mai sunt acolo, m-am mutat! Și unde ești acum? Sunt la Metrou! La Metrou? Ce faci acolo? Sunt impiegat de mișcare! Ce? De unde? Păi, acum mai mulți ani am făcut niște cursuri care mi-au fost de folos acum! Și de ce te-ai dus acolo? Salariul este mai mare și ies la pensie la 56 de ani!
Dar de ce să ieși la pensie la 56 de ani?… ”
Credeți că este singura persoană care lucrează într-o firmă privată care acum ar vrea să lucreze la stat și să iasă la pensie cât mai repede?
Eu mai știu câteva persoane și probabil că și voi auziți din ce în ce mai des acest lucru, mai ales din partea acelora care au peste 40-45 de ani.
Până la urmă nu este nimic rău în asta, este dreptul lor.
Problema este că dacă mâine s-ar face un sondaj, mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în sectorul privat (2,8 milioane de români lucrează în companiile private și 1,2 milioane lucrează la stat) ar vrea să lucreze la stat. Mai ales în aceste timpuri când s-au mărit salariile.
Toată lumea din sectorul privat se uită cu invidie cum se lucrează la stat, unde este programul fix, unde sunt mai multe drepturi salariale și unde puterea sindicatelor există. În companiile private aceste lucruri nu prea se întâlnesc și cei de peste 40-45 de ani resimt acest lucru, mai ales că au trecut în a doua parte a activității profesionale și pensia le este mai aproape decât o promovare sau o majorare salarială.
De asemenea, cred că mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în companiile private și care nu au avut șansa, norocul, oportunitatea de a ajunge în management, de a lucra pe poziții superioare, acolo unde salariile sunt mult mai mari, nu ar avea o problemă să voteze mâine pentru transformarea companiilor private unde lucrează în companii de stat, dacă cineva le-ar pune această întrebare.
Cred că este un sentiment care va crește din ce în ce mai mult în societatea românească dar nu numai, pentru cei cărora capitalismul românesc nu le-a adus foarte multe lucruri din punct de vedere financiar lucrând în sectorul privat.
Cei mai mulți de peste 45-50 de ani încep să se întrebe din ce în ce mai des care este pensia lor și încep să se intereseze care este punctul de pensie și cum vrea să-l majoreze PSD-ul.
Foarte mulți vor avea un șoc când vor vedea cu ce pensie vor ieși la pensie după anii extrem de complicați și nebuloși în privința modului cum au fost plătite salariile.
În următoarele două decenii vor câștiga teren partidele politice și retorica celor care vor promite majorarea pensiilor. Pentru economie, pentru societate s-ar putea ca creșterea vârstei de pensionare să fie una dintre soluțiile care va trebui să fie luate în cazul unor crize economice care vor aduce derapaje majore în privința finanțelor statului. Adică în economie să nu existe suficienți salariați care să permită plata unor pensii majorate, așa cum se așteaptă oamenii.
Creșterea vârstei de pensionare reprezintă una dintre soluțiile pentru echilibrarea parțială a fondului public de pensii, o problemă cu care se confruntă și Occidentul.
În acest moment în România mai mult de jumătate dintre salariați, dar și dintre tineri vor să lucreze la stat pentru că salariile sunt mai mari, munca este mai puțină, siguranța locului de muncă este mult mai ridicată decât în firmele private, stresul este mult mai redus și nu există obiective clare de performanță, pe baza cărora se plătesc salariile.
Societatea românească se va confrunta din ce în ce mai mult cu aceste probleme, iar firmele private din eșaloanele 2, 3 sau 4 vor avea mari probleme în a găsi forță de muncă pe care să o convingă să lucreze pentru ei.
La Microsoft, Oracle sau în bănci multă lume ar vrea să lucreze, pentru că acolo salariile sunt mai mari. Dar nu știu câți vor să lucreze în companii cu 10-50 de salariați cu nume care nu spun nimic, care nu au un brand în spate și unde lucrurile rezistă de pe o zi pe alta.