Home Actualitate Volodimir Zelenski admite că Ucraina nu...
Actualitate

Volodimir Zelenski admite că Ucraina nu va putea adera la NATO

Președintele Volodimir Zelenski a admis, marți, într-un discurs, că Ucraina nu va putea deveni membră a Alianței Nord-Atlantice, în contextul opoziției vehemente a Rusiei, care a lansat o invazie militară și care a semnalat clar Occidentului că nu va accepta acest lucru.

Volodimir Zelenski admite că Ucraina nu va putea adera la NATO
Volodimir Zelenski admite că Ucraina nu va putea adera la NATO · Foto: Business Magazin

“Am auzit, de-a lungul anilor, că porțile erau deschise, dar am înțeles și că nu putem adera. Acesta este adevărul și trebuie să îl recunoaștem. Sunt mulțumit că cetățenii noștri încep să înțeleagă și își dau seama că putem miza doar pe forțele proprii”, a afirmat Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde, într-un discurs rostit prin videoconferință la o reuniune a Forței Comune de Reacție (JEF), o coaliție coordonată de Marea Britanie din care mai fac parte Danemarca, Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Islanda, Olanda, Suedia și Norvegia.

Volodimir Zelenski a regretat că Alianța Nord-Atlantică “pare hipnotizată în contextul agresiunii ruse” și refuză impunerea unei zone de interdicție aeriană în Ucraina. “Am auzit argumentul că ar începe al III-lea Război Mondial dacă NATO blochează zborurile avioanelor ruse. De aceea nu a fost creată zonă aeriană umanitară în Ucraina și de aceea rușii pot bombarda orașele și pot omorî oamenii, pot arunca în aer spitale și școli”, a acuzat Zelenski.

Liderul de la Kiev semnalase deja că nu mai insistă pentru aderarea la NATO. “Referitor la NATO, mi-am temperat poziția asupra acestui lucru de ceva timp, am înțeles că Alianța Nord-Atlantică nu este pregătită să accepte Ucraina”, a afirmat Zelenski săptămâna trecută într-un interviu acordat postului ABC News.

Rusia a declanșat o invazie militară în Ucraina pe 24 februarie. Administrația de la Moscova cere garanții că NATO nu va admite Ucraina și nu se va extinde spre est.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună