Vocea coreeană de pe scena Oscarurilor

Nominalizat la șase categorii, înainte de a câștiga marele premiu în cadrul celei de-a 92-a ediție a galei Academiei de Film Americane, dar și trofeul pentru cel mai bun film internațional, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu original, Parazitul“ primise deja recunoaștere la nivel internațional: un Palme d’or la ediția din 2019 a Festivalului de la Cannes, Globul de Aur și BAFTA pentru cel mai bun film străin, precum și premiul Sindicatului Actorilor Americani pentru cea mai bună distribuție. Născut la 14 septembrie 1969, regizorul și scenaristul Bong Joon-ho a devenit cunoscut pe plan internațional pentru cel de-al doilea lungmetraj pe care l-a produs, drama „Memories of Murder”(2003), înainte de a obține un și mai mare succes cu filmele „The Host” (2006) și „Snowpiercer” (2013). Cum a reușit însă Joon-ho să ajungă la nivelul unor regizori de talia lui Scorsese, Tarantino, Cameron sau Spielberg? 
În ciuda unui fir narativ fără prea multe răsturnări de situație, a unor subiecte reluate la nesfârșit în lumea filmului – diferențele dintre clase sociale și lupta pentru parvenire –, dar și a previzibilității unor secvențe, Parazitul“ uimește prin faptul că Joon Ho reușește să te țină cu sufletul la gură fără prea multe intrigi, apelând în schimb la o serie de elemente simple dar de efect  – lumini, mimică, schimbări de cadre menite să crească suspansul. Asta îmi amintește de o idee pe care am întâlnit-o în filmul „Război în bucătărie”: în cadrul unui restaurant cu stele Michelin, proba de angajare consta nu în prepararea unor meniuri sofisticate, ci a unei simple omlete. Asta reușește Joon-ho. Să transforme o clasică poveste despre diferențele dintre clasele sociale și parvenitism într-o producție de Oscar. Iar dacă vorbim despre o posibilă barieră lingvistică, pentru care probabil mulți nu i-au dat șanse de câștig, Parazitul“ reușește să transforme tocmai acest impediment într-un atu, dând producției un aer exotic, diferit de accentul american cu care suntem atât de obișnuiți. 
Scenele inițiale din Parazitul“ ilustrează sărăcia lucie în care trăiește familia Kim – singurele bunuri de preț ale acestora fiind telefoanele mobile, o ironie la adresa dependenței de smartphone-uri a oamenilor din zilele noastre, în care până și cei mai nevoiași reușesc să își procure un telefon, așa cum de altfel vedem și în realitate – cerșetori care sub haină butonează telefoane deloc ieftine. În camera sărăcăcioasă în care trăiau mai apare însă un element care se diferențiază de condiția lor actuală – o medalie pe care Chung-sook, soția lui Ki-taek, o obținuse cu ani în urmă, probabil amintire a unor vremuri în care nu existau subsolul, lipsurile și munca cu ziua. 
În ciuda faptului că după primele secvențe ai zice că membrii familiei Kim fac parte din categoria oamenilor care se mulțumesc să trăiască de azi pe mâine, la limita subzistenței, curând însă vor demonstra contrariul. Dorința de a-și depăși condiția va deveni atât de puternică încât îi va transforma în niște actori lipsiți de scrupule, mergând până la dezumanizare. Și în niște paraziți. După ce, pentru o perioadă, au trăit zi de zi cu frustrarea de a juca doar rolul de observatori în viața luxoasă a unei alte familii (Park), soții Kim, alături de cei doi copii, reușesc în cele din urmă, preț de o seară, să trăiască în stilul de viață mult râvnit. Vor fi însă nevoiți să dea piept cu realitatea crudă care îi aștepta în locul care, în ciuda sărăciei, le fusese cămin, cuprins acum de ape. Treptat, odată cu introducerea unor situații și personaje-surpriză care contrastează cu tot firul poveștii, tensiunea va atinge cote fulminante. Dacă în primele câteva zeci de minute jocul actoricesc va fi redat într-o notă tragi-comică, spre sfârșit secvențele devin tensionate, dramatice, ba chiar repugnă privitorului.  
Deși vom fi tentați, în timpul filmului, să catalogăm un personaj sau altul drept adevăratul „parazit”, la final ne vom da seama că toți cei aflați în serviciul familiei Park ilustrează definiția din dicționar a parazitului: „un organism care trăiește și se hrănește pe seama altui organism, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea”. Iar când gazda are de suferit, nici destinul parazitului nu va fi mai bun. Însă trebuie să vizionați filmul pentru a vedea de ce.

Parazitul
Regia: Bong Joon-Ho
Distribuție: Kang-ho Song, Sun-kyun Lee, Woo-sik Choi, Yeo-Jeong Cho
Scenariu: Bong Joon-Ho, Jin Won Han
Buget: 11 millioane de dolari
Premii Oscar: Cel mai bun film, Cel mai bun film străin, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu original