Home Actualitate Vladimir Putin, "vedeta" Summitului Euro...
Actualitate

Vladimir Putin, "vedeta" Summitului Europa-Asia de la Milano

Vladimir Putin este considerat vedeta Summitului Europa-Asia care începe joi la Milano, în Italia, unde președintele rus și omologul său ucrainean Petro Poroșenko urmează să se întâlnească vineri dimineața, în prezența principalilior lideri europeni.

La ASEM, Forumul dintre Europa și Asia, participă reprezentanți din aproximativ 50 de țări, care vor discuta despre cooperarea economică și schimburile comerciale. Însă întâlnirea între liderii celor două foste membre ale Uniunii Sovietice este cel mai urmărit eveniment, în timp ce confruntări armate continuă să devasteze estul Ucrainei, în pofida armistițiului încheiat în septembrie și unei oarecare destinderi diplomatice.

Secretarul de Stat american John Kerry a anunțat marți la Paris începerea unei retrageri a trupelor rusești atât din zona de frontieră, cât și din Ucraina, în contextul în care Moscova dezminte cu regularitate că a trimis forțe pe teritoriul ucrainean. Însă luptele dintre separatiști proruși și forțele ucrainene continuă.

“Trupele se retrag, echipamentul greu urmează să fie retras, iar frontiera să fie controlată și securizată”, a declarat Kerry după întâlnirea la Paris cu omologul său rus Serghei Lavrov, subliniind că un “anumit număr” de condiții prealabile anulării sancțiunilor impuse Rusiei sunt pe cale să fie puse în practică.

Putin va discuta cu cancelarul german Angela Merkel, cu care Rusia vrea să evoce atât situația din Ucraina, cât și problema “aprovizionării fără întrerupere cu gaze naturale a Europei înaintea toamnei și iernii”, a declarat Iuri Ușakov, un consilier al președintelui rus.

Întâlnirea de vineri între președinții rus și ucrainean, care s-au întâlnit ultima oară la sfârșitul lui august la Minsk, în Belarus, va avea loc în prezența mai multor lideri europeni, între care cancelarul Merkel, președintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, premierul italian Matteo Renzi – care va prezida reuniunea, și reprezentanții Uniunii Europene (UE) Jose Manuel Barroso și Herman Van Rompuy.

Rusia vrea să discute în cadrul acestei reuniuni despre “motivele și originile conflictului” din Ucraina și despre “perspectivele procesului de pace”, a anunțat Ușakov.

Acest mini-summit de la Milano amintește de cel de la 6 iunie, când liderii francez, german, rus și ucrainean au discutat despre conflict, în timpul marcării a 70 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia.

În afară de Ucraina, o serie de subiecte reprezintă tot atâtea puncte de fricțiune potențială între europeni și anumite țări asiatice.

Malaysia nu a obținut încă explicații oficiale cu privire la distrugerea în spațiul aerian al Ucrainei a unui avion aparținând companiei Malaysia Airlines în iulie, o catastrofă în care au pierit aproape 300 de oameni. Kievul și insurgenții se acuză reciproc că l-au doborât. Washingtonul a acuzat Rusia că le-a furnizat rebelilor o rachetă cu care ar fi distrus aeronava. Moscova dezminte în mod categoric și evocă o responsabilitate a Kievului.

Japonia, una dintre puținele țări asiatice care au decis să impună sancțiuni Rusiei, se confruntă în continuare cu tensiuni cu China care, în schimb, rămâne unul dintre aliații de bază ai Rusiei.

“Suntem parteneri naturali, aliați naturali”, a declarat marți președintele rus, evocând China, cu care țara sa a semnat recent mai multe contracte economice importante.

Țările membre ale Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) au, în schimb, mai multe conflicte teritoriale cu China, care le tensionează relațiile de mai mulți ani.

Pentru țările membre ale ASEAN, unul dintre subiectele centrale va fi atitudinea europenilor față de negocierile în curs asupra încheierii unui acord de liber-schimb între cele două blocuri.

Aceste negocieri, demarate în 2007, au fost suspendate, iar europenii sunt puțin dispuși să le reia atât timp cât Myanmar, o țară membră ASEAN, rămâne sub jugul militar.

Însă implementarea unor reforme recente în Myanmar schimbă un pic datele problemei, iar ASEAN va încerca să determine o avansare în acest dosar.

Thailanda, membră ASEAN, va profita la rândul său de summit pentru a reveni pe scena internațională, după lovitura de stat a lui Prayut Chan-O-Cha, șeful juntei militare thailandeze.

Este vorba despre prima vizită oficială în Occident pe care acesta o efectuează de la lovitura de stat de la 22 mai.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună