Vladimir Putin ar putea fi, în secret, cel mai bogat om din lume
Valoarea averii președintelui rus a fost mult timp subiect de curiozitate în întreaga lume, fiind aproape imposibil de descifrat. Conform zvonurilor, ar fi distribuită într-o rețea secretă de holdinguri, firme imobiliare și conturi ale altor persoane, iar sumele ar fi colosale, conform publicației Fortune.
Cea mai des menționată estimare provine de la fostul consilier la nivel înalt al Kremlinului, Stanislav Belkovsky. În 2007, el a afirmat că Putin avea o avere de cel puțin 40 de miliarde de dolari – cifre care l-ar fi plasat în primele zece locuri din clasamentul miliardarilor Forbes. Sursa Kremlinului și-a bazat estimările asupra presupuselor mize ale lui Putin în mai multe companii, mai ales în sectorul petrolier. „Cel puțin 40 de miliarde de dolari, asta după cunoștințele mele. Dar bănuiesc că există niște afaceri despre care nu știu nimic”, spunea sursa la acea dată. Mai târziu, în 2012, Belkovsky și-a mărit estimările la 70 de miliarde de dolari, pe baza unor informații noi din „surse confidențiale din jurul corporațiilor”, potrivit unui interviu. Acest lucru l-a adus pe Putin la o distanță remarcabilă de Bill Gates, care, potrivit Bloomberg, este cel mai bogat om din lume, cu o valoare netă estimată de 84 miliarde de dolari. Un critic mai puțin credibil afirma, de asemenea, că averea reală a lui Putin ar putea ajunge la 200 miliarde de dolari.
Putin are, de asemenea, și „capcane” vizibile, care îi demonstrează bogăția. Printre presupusele sale posesii se numără un palat în valoare 1 miliard dolari. Iar dacă zvonurile sunt adevărate, acesta nu ar fi singurul palat al lui Putin. El se bucură de alte 20 de palate, patru iahturi, 58 de avioane și o colecție de ceasuri în valoare de 400.000 de lire sterline, potrivit unui dosar scandalos întocmit de un fost vicepremier în 2012.
Spre deosebire de celălalt mare lider al lumii, Donald Trump, Putin a redus în mod public valoarea averii sale. „Eu sunt cel mai bogat om nu numai din Europa, ci în întreaga lume: colecționez emoții. Sunt bogat datorită faptului că poporul rus mi-a încredințat de două ori conducerea unei mari națiuni. Cred că este cea mai mare bogăție”, a declarat acesta.