Home Medical City News Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enaya...
Medical City News

Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: Bătrânețe de cinci stele

Deși în România îngrijirea seniorilor încă se limitează preponderent la ajutorul nespecializat oferit de ceilalți membri ai familiei, tradus de multe ori în sacrificii importante, mai ales de timp, din partea aparținătorilor, Wargha Enayati, fondator al Enayati Medical City, primul…

Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: Bătrânețe de cinci stele
Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: Bătrânețe de cinci stele · Foto: Business Magazin

Deși în România îngrijirea seniorilor încă se limitează preponderent la ajutorul nespecializat oferit de ceilalți membri ai familiei, tradus de multe ori în sacrificii importante, mai ales de timp, din partea aparținătorilor, Wargha Enayati, fondator al Enayati Medical City, primul oraș medical din România, și-a propus să schimbe acest lucru și să le ofere vârstnicilor serviciile necesare pentru a-și păstra demnitatea chiar și când ajung într-un moment în care au nevoie de ajutor. Răspunsul său la nevoia din piață? Enayati Home, un centru rezidențial de lux pentru seniori, cu facilități de cinci stele.

În continuare, în România, din păcate avem un efort considerabil făcut de cel puțin unul dintre membrii familiei în a îngriji bătrânul”, a spus Vlad Antoniu, director de vânzări, Enayati Hospital, în cadrul emisiunii BM Medical City News. Potrivit lui, această situație are mai multe explicații. „În primul rând vorbim de o istorie a noastră în care privind la țară, în trecut, obiceiul era ca cineva să rămână lângă părinți să îi îngrijească. Unul dintre membrii familiei își sacrifica cariera să își îngrijească părinții.” Vlad Antoniu susține că doar o parte dintre seniorii care rămân acasă beneficiază însă de ajutor, și o parte foarte mică de ajutor specializat. „Asta este o mare problemă. Ne confruntăm în toate domeniile cu o lipsă de resurse. Sunt din ce în ce mai puțini oameni specializați.” În plus, deoarece costă foarte mult să ai o persoană dedicată doar seniorului, acasă, foarte mulți aleg să și sacrifice timpul lor sau încearcă să facă asta, deși constată destul de repede că nu reușesc să o facă, lucru care devine un deserviciu și pentru vârstnic, și vine la pachet și cu „niște frustrări și confuzii personale destul de mari” pentru aparținător. „Și atunci, în acest context, vedem tendința asta destul de mare de a căuta soluții specializate, care a fost oarecum oprită o perioadă de timp și de faptul că nu au existat suficient de multe soluții create și gândite de la zero, capabile să livreze serviciile pe care aparținătorii și seniorii și le doresc. Acum vedem că piața merge în direcția asta. Noi suntem, până la urmă, deschizători de drum. Din câte știu eu, suntem primul centru medical și singurul funcțional care asigură pentru rezidenți condiții create de la zero pentru un centru rezidențial dedicat.”

În cadrul centrului rezidențial Enayati Home, care are o capacitate totală de 66 de locuri, camerele au fost amenajate la standarde de hotel de 5 stele, cu balcon, mobilier adecvat și baie proprie, construită pentru a corespunde cerințelor unui vârstnic. În plus, centrul rezidențial se află în proximitatea a două spitale, funcționând practic împreună, prin urmare, seniorul poate primi asistență medicală imediată, având acces la policlinica în care se oferă aproape toate specialitățile medicale, dar și la un centru de imagistică și la unul de analize, printre altele, precum și la unul dintre cele mai performante centre de recuperare din România. „Nu simți presiunea spitalului, spitalul nu e casa ta, dar când ai nevoie ești imediat acolo. (…) Avem asistență medicală 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Avem medic geriatru dedicat, avem medic de gardă permanent”, spune Vlad Antoniu. În plus, în funcție de alegerea rezidentului, există și opțiunea de a avea în cameră un buton de panică, dar și cea de a primi o brățară digitală pentru situațiile în care simte nevoia de ajutor, moment în care, doar prin apăsarea unui buton, imediat cineva e acolo să îl sprijine. „Contează foarte mult și pentru rezident și pentru aparținător ca seniorul să se știe în siguranță, să știe că cineva intervine imediat dacă e cazul.”

Având integrat și „unul dintre cele mai performante centre de recuperare din România”, se organizează și sesiuni de exerciții ușoare cu seniorii, „în limita nevoilor și dorinței de a participa”. Rezidenții au, de asemenea, și posibilitatea de a face permanent ieșiri în aer liber. „Avem o grădină și o terasă în care îi scoatem. E un lucru esențial ca fiecare om să continue să iasă afară, să stea în aer liber. E foarte important.”

Accentul a fost pus și pe divertisment, organizându-se, de exemplu, concerte de pian și spectacole de teatru, create împreună cu specialiști în terapie prin artă. Rezidenții au la dispoziție și un restaurant. „Bătrânii au aceleași nevoi, își doresc să socializeze, își doresc să aibă activități. își doresc să cunoască alți oameni. Își doresc până la urmă lucruri firești pe care ni le dorim și noi, chiar dacă libertatea de mișcare e oarecum, în anumite cazuri, mai limitată. Și atunci, ce oferim în primul rând ca și concept, este că ne concentrăm pe nevoile lor de a-și continua viața.”

Nevoia de socializare, predominantă

Dacă, inițial, reprezentanții Enayati Home se așteptau ca cererea mai mare să fie pentru apartamente și studiouri, în realitatea cererea este mult mai mare pentru camerele duble, „și vine în primul rând dintr-o nevoie de socializare, de a avea pe cineva alături”. „Dacă experiența de spital ne arată că oamenii tind să își dorească să stea în spital într-o cameră single și să își ducă tratamentul mai liniștiți, în rezidențial atât aparținătorii cât și rezidenții își doresc (ca seniorul – n. red.) să aibă un coleg de cameră. Îi bucură să fie cineva lângă, cu care să-și împartă activitățile. Până la urmă, o viață suntem obișnuiți să trăim cu cineva și de aceea cea mai mare cerere a fost în zona de camere duble, adică cu un coleg. Oamenii au nevoie de atenție și de socializare.”

Vlad Antoniu, Director de Vânzări, Enayati Hospital: „Bătrânii au aceleași nevoi, își doresc să socializeze, își doresc să aibă activități. își doresc să cunoască alți oameni. Își doresc până la urmă lucruri firești pe care ni le dorim și noi, chiar dacă libertatea de mișcare e oarecum, în anumite cazuri, mai limitată. Și atunci, ce oferim în primul rând ca și concept, este că ne concentrăm pe nevoile lor de a-și continua viața.”

La Enayati Home există două categorii de rezidenți, cei pe termen lung, cu vârsta medie de 75-80 de ani și cu o nevoie mai mare de atenție și de îngrijire, și rezidenții mai tineri, care vin în sejururi mai scurte, de 14-30 de zile, „oameni care încă își mai pot acoperi absolut toate nevoile și plăcerile și acasă și au un grad de dependență mai mic și o nevoie specifică de un respiro, dacă vreți, de la toate obligațiile care decurg din a locui singur sau cu cineva drag”. Majoritatea, adaugă el, provin din zona oamenilor care au urmat studii superioare și au o carieră bogată în spate. „Avem profesori, medici, oameni care au lucrat în ambasade. Este un profil de oameni cu o cultură și o educație oarecum superioare, dar nu numai.” La rândul lor, aparținătorii spune că sunt în general oameni cu o educație superioară. „Acesta este practic singurul lucru care pare că îi unește pe toți ca și element comun”. În rest, sunt oameni din toate zonele de activitate, inclusiv antreprenori sau angajați în multinaționale, inclusiv persoane care lucrează în străinătate și, cu toate că „multă lume se așteaptă să fie un centru dedicat persoanelor cu venituri mari, nu e deloc așa”, majoritatea fiind „oameni cu venituri normale și puțin peste medie, într-o Românie actuală, oameni care înțeleg că îngrijirea adecvată a unei persoane vârstnice ar presupune renunțarea la un serviciu pentru unul dintre membrii familiei. Și tot n-ar reuși să o facă la standardele la care o facem noi. Și atunci înțeleg că mai bine seniorul se află într-un centru rezidențial unde va fi mai fericit, mai îngrijit. Ei pot să își continuie astfel activitatea de zi cu zi.”

În prezent, gradul de ocupare se apropie de 50%, însă „mă aștept să ajungem la un grad de ocupare de 80% până la sfârșitul anului”, notează Vlad Antoniu. În general, el spune că familia este cea care începe să se intereseze pentru seniorii care devin rezidenți ai Enayati Home. „Majoritatea vor să vadă, și îi încurajăm să vină, să vadă, să stea una-două zile, să se obișnuiască cu locul, să înțeleagă că e cu totul și cu totul altceva decât își imaginează. Dar cei care apelează prima dată sunt membrii familiei, și o spun cu mare bucurie. Văd din ce în ce mai mult nepoți care iau inițiativă să sune sau să se intereseze și să caute pentru bunici o soluție decentă care să le asigure demnitatea.”

Calitățile umane, mână-n mână cu o pregătire profesională pe măsură

Din punctul de vedere al calităților pe care trebuie să le aibă o persoană care lucrează într-un astfel de centru rezidențial, Vlad Antoniu spune că empatia și răbdarea sunt esențiale. „Când începi să lucrezi cu oameni care au nevoie de atenție mai mare, o capeți natural. Ai nevoie în primul rând, ca structură, să te preocupe omul (…), te gândești la nevoia celui din față.” El mai spune că atenția este, de asemenea, necesară, dar și să știi să comunici, „pentru că orice om care lucrează într-un centru rezidențial trebuie să știe să comunice”, atât cu rezidentul, care e în vârstă, are niște nevoi și niște așteptări speciale, cât și cu aparținătorul, pentru ca acesta să se simtă confortabil știind că omul care se ocupă de părintele lui îl înțelege și comunică cu el. În plus, subliniază Vlad Antoniu, este esențial să fie oameni specializați. „Nu funcționează să aduci oameni care n-au făcut asta, să folosești oameni care nu se pricep. Pentru un centru rezidențial vorbim de oameni specializați, oameni cu experiență vastă în domeniu, care știu ce înseamnă terapie pentru oameni vârstnici.” De altfel, și pentru echipa actuală care se ocupă de centrul rezidențial Enayati Home spune că se fac traininguri interne și externe. „Învățarea continuă este o parte din cultura noastră. Avem în echipă inclusiv oameni care au lucrat în centre rezidențiale din străinătate zeci de ani și care au ales să se întoarcă și să pună umărul la acest proiect. Au o experiență extraordinară și ne ajută cu promovarea modelelor de abordare și de îngrijire pentru rezidenți.”

Viitorul, privit cu optimism

Potrivit lui Vlad Antoniu, deși România încă se situează pe ultimele locuri în Europa când vine vorba de centre premium destinate vârstnicilor, centre „cu adevărat capabile să ofere servicii pe care orice senior le merită și trebuie să le primească”, vestea bună este că e o industrie în dezvoltare. „Ne bucură să vedem noi proiecte care apar.” Potrivit lui, există din ce în ce mai mulți seniori care înțeleg că demnitatea le este mult mai bine protejată și păstrată într-un centru rezidențial adaptat nevoilor lor decât prin îngrijire la domiciliu.

El se declară foarte încrezător legat de modul în care România va evolua în zona aceasta. „Când văd nepoții că se uită la zona noastră cred că progresul fantastic pe care l-am realizat și recuperarea din perspectiva unirii sau apropierii de cultura occidentală pe un anumit set de valori se va întâmpla la fel de rapid și pe zona serviciilor rezidențiale. Mă aștept ca din ce în ce mai mulți oameni să se bucure de asta, iar propagarea e foarte rapidă. În momentul în care ai rezidenți care au venit recomandați de aparținători care au deja rezidenți în centru, lucrurile deja sunt pe calea cea bună. Deci eu văd un orizont de timp mediu până când vom avea o cerere mult mai mare.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună