Viteză de creștere
DSV Solutions și-a dublat în ultimii cinci ani cifra de afaceri, iar ținta sa pentru următorii cinci este și mai ambițioasă de atât: un plus de 300%. Și cum prin creștere organică ar putea ajunge doar la jumătatea drumului spre țintă, compania vizează o achiziție pe piața românească.
Obișnuit în tinerețe să șurubărească la fiecare final de săptămână la “motor”, Sergiu Iordache este de cinci ani director general al DSV Solutions, companie de logistică și transport. De când a preluat Iordache frâiele, compania și-a dublat cifra de afaceri, care a ajuns anul trecut la 120 de milioane de lei, iar pentru anul în curs ținta este o creștere de 20%. “Piața de transport nu a crescut față de anul trecut, dar noi vrem mereu o creștere mai mare decât media domeniului”, spune Sergiu Iordache, care are 43 de ani, conduce un A6 și a lucrat “ceva ani” la Policolor, la MobiFon, McDonald’s, precum și într-o afacere cu profil antreprenorial. Când a ajuns, în urmă cu șapte ani, la DSV, “mulțumită experienței anterioare, de client al furnizorilor de logistică, am știut ce să ofer, pentru că înainte învățasem ce să cer”.

Concret, la Policolor a revitalizat și modernizat departamentul de logistică al cărui director a fost vreme de trei ani “și cifrele spun că nu m-am descurcat prea rău”. Tot el spune că experiența a cântărit greu în evoluția carierei la operatorul de transport și logistică, “fără ea nu știu dacă aș fi reușit să conturez atât de limpede lucrurile la DSV Solutions”.
Un contur clar au toate cifrele despre care povestește Iordache. Profitabilitatea companiei, cu acționariat danez, este plasată la 5 – 7% din cifra de afaceri, fiind una dintre cele mai bune din domeniu, conform lui Iordache, care este pasionat de parașutism și cochetează cu golful. El spune că sportul îi oferă momente de respiro și “acea rupere de rutina de birou, care e atât de necesară” – la fel de necesară ca un city break sau o expediție. Pe de altă parte, sportul și afacerile “sunt fațetele aceleiași monezi: în ambele e vorba despre dinamică, despre interacțiune cu alții pentru un obiectiv comun, despre performanță și despre a fi în formă”.
În formă sunt și finanțele companiei, care a înregistrat anul trecut un profit de 6 milioane de lei, iar în 2012 această cifră se va apropia, cel mai probabil, de 8 milioane de euro. Afacerea n-a trecut însă numai prin clipe ușoare și rezultatele ar fi putut fi zdruncinate din temelii în urmă cu cinci ani, când din companie au plecat o mare parte a managerilor, în timp ce criza bătea la ușă iar firma trecea prin schimbare de brand (danezii de la DSV cumpăraseră Frans Maas).
Ce anume a făcut compania pentru a crește în toiul crizei? DSV are deopotrivă în ofertă servicii de logistică, de transport aerian, maritim și rutier, împărțite în trei divizii. Cea mai dinamică zonă a fost departamentul de transport rutier, care a crescut anul acesta cu 35% față de anul trecut și înseamnă acum 41% din cifra de afaceri a companiei. Un procent egal îl dețin serviciile de logistică, iar diferența (18%) sunt adjudecate de serviciile de transport aerian și maritim.
Și pentru că afacerea crește de la an la an, DSV este pe punctul de a inaugura un nou depozit, de clasă A, chiar în spațiul pe care îl ocupă, la ieșirea pe A1. “Chiar de când ne-am mutat aici, în 2008, eram conștienți că trebuie să ne extindem – așa am și gândit aranjarea depozitelor”, dar anul trecut această nevoie devenise deja acută. Dovadă și că DSV a închiriat un spațiu de 7.500 mp pentru clienții care “nu mai aveau loc” în depozitele pe care firma le opera deja. Noul spațiu, a cărui construcție a demarat în primăvara acestui an și va avea o suprafață de 30.000 mp, este pe punctul de a fi deschis, după ce DSV a investit în aranjare 2 milioane de euro. “Cred că de la un punct încolo, dacă nu investești, începi să pierzi”, își argumentează Iordache alegerea de a investi atunci când puține companii o fac. În opinia sa, banii trebuie să circule.
“Care e frumusețea economisirii pentru viitor, când businessul și viața sunt aici și acum?”, punctează managerul DSV, care completează că, odată luate măsurile de prevedere (“și să nu te arunci în gol fără să știi că – la o adică – există o plasă de siguranță”), investiția în proiecte noi e cel mai sănătos lucru ce poate fi făcut. Ecuația, în optica lui, este simplă: esența oricărui business este creșterea, iar pentru asta trebuie întâi să fie făcute investiții. Dovadă și că pentru 80% din suprafața noului depozit DSV are deja clienți, conform oficialilor companiei, în condițiile în care managerii mai așteaptă acum doar autorizările de funcționare pentru a putea deschide larg ușile. Compania nu are o flotă pentru transport, ci lucrează exclusiv cu cărăuși (“care au crescut cu noi și șoferii lor sunt ca și ai noștri”), iar regula generală “20% din firme fac 80% din business” se aplică și în acest caz.