Viorica Păcurar, NN Asigurări de Viață: „Cei care se gândesc la o carieră de consultant financiar e important să își dorească, în primul rând, să aibă un impact în viețile oamenilor”
Articol cu conținut publicitar
Viorica Păcurar a pornit în viața de adult cu o pasiune pentru chimie și științe exacte, însă a descoperit la scurt timp domeniul financiar, iar astfel a început călătoria ei în domeniul asigurărilor. Ce responsabilități presupune rolul de director vânzări retail și corporate la NN Asigurări de Viață și de ce recomandă ea un parcurs profesional în domeniul în care ea și-a construit cariera?
„Am văzut potențial în asigurări prin prisma convingerii mele personale că sunt o necesitate și merită cel puțin să ne gândim la neprevăzut și, în loc să ducem singuri grija riscurilor, mai bine găsim un partener cu care să le împărțim”, descrie Viorica Păcurar motivele pentru care a fost atrasă de acest domeniu. Prima dată a interacționat cu domeniul din rolul de manager de agenție NN, postură din care a setat de la zero agenții de asigurări, dezvoltând echipe performante de consultanți și manageri și, în timp, a evoluat către roluri de conducere la nivel regional și național. Povestește că i-a făcut plăcere să se implice în construirea rețelei extinse de vânzări și și-a pus amprenta și asupra dezvoltării portofoliului de soluții de asigurări de viață, asigurări de sănătate și pensii private.
În prezent, Viorica se dedică în continuare extinderii rețelei de vânzări și dezvoltării oamenilor din echipă: „În cazul meu, contează să fiu într-un loc în care pot să fiu eu, în care să pot lucra în acord cu valorile mele. Din acest punct de vedere, pot sa spun ca NN este locul meu, fiind o companie inovatoare, care pune accent pe oameni și pe educație, pe implicarea în societate, având un set de valori puternice și de la care nu se abate”. Și pentru că personalul se împletește întotdeauna cu profesionalul, adaugă că aici a putut să dezvolte relații deschise și solide cu oamenii din jurul ei, să construiască parteneriate de lungă durată cu oamenii din echipele cu care lucrează și interacționează și să dezvolte împreună un mediu în care fiecare este încurajat să evolueze și să se dezvolte, în acord cu dorințele și prioritățile sale.
„Recomand această călătorie alături de NN fiecărei persoane la început de drum care găsește motivația în a lucra cu oamenii, care își dorește să evolueze personal și profesional într-o echipă de top și care este pasionată de domeniul financiar. Fiecare persoană care îndeplinește aceste criterii întrunește deja setul minim de condiții necesare pentru dezvoltarea unei cariere cu impact real în viețile oamenilor din jur”, descrie ea motivele pentru care încurajează și potențiali alți candidați să i se alăture în acest domeniu.
Apoi, punctează Viorica, această călătorie trebuie privită pe termen lung: „Nu trebuie să ne uităm doar la nevoile de moment, ci și la modul în care rolul nostru răspunde nevoilor pe viitor, astfel încât să putem face lucruri care ne împlinesc și personal, iar la sfârșitul zilei să simțim că am făcut ceva bun, că am lăsat o amprenta în viețile celor cu care am interacționat. Odată ce descoperă că acest domeniu li se potrivește, consultanții financiari sunt îndrumați și sprijiniți să dezvolte o carieră pe termen lung, chiar pe viață, dacă își doresc. 40% dintre consultanții noștri au deja peste 5 ani de senioritate și se bucură în continuare de toate beneficiile pregătirii constante din cadrul NN”.
Care sunt însă pașii prin care poți ajunge să ai o astfel de profesie în cadrul NN Asigură de Viață, a povestit pe larg Viorica Păcurar într-un interviu pentru BUSINESS Magazin:
Ce presupune rolul de consultant financiar NN?
În domeniul asigurărilor de viață, consultanța financiară este esențială, iar rolul consultanților în viețile clienților s-a amplificat foarte mult în ultimii ani. Pentru a susține clienții în demersurile lor de a proteja tot ce contează cel mai mult pentru ei și a-i ajuta să ia cele mai bune decizii pentru asigurarea unui viitor financiar mai bun, consultanții acționează ca un adevărat ghid. În acest demers, consultanții ajung să cunoască și să înțeleagă contextul financiar personal al fiecăruia dintre cei cu care interacționează, identifică și evaluează situația financiară actuală a fiecărui client, prioritățile acestuia, cât și așteptările pentru viitor. Astfel, consultanții însoțesc clientul pas cu pas în procesul de evaluare și decizie privind accesarea celor mai potrivite soluții financiare de asigurare.
Practic, rolul consultantului financiar NN se bazează foarte mult pe înțelegerea nevoilor și priorităților clienților, atât pentru a putea oferi soluțiile potrivite, dar și pentru a îi susține în procesul de evaluare, selecție și achiziție a unei asigurări și, ulterior, pe toată durata contractului. În acest fel, contribuie la personalizarea protecției, pentru că fiecare client este diferit și are un set unic de nevoi, care presupune depășirea sferei de vânzări.
Totodată, consultantul adoptă ușor-ușor mentalitatea unui antreprenor. Se asigură că este expert în aria sa de activitate, se preocupă de dezvoltarea unui portofoliu de clienți și apoi oferă consultanță constantă, de la primul contact cu clienții și apoi pe toată perioadă contractuală. Cunoștințele și abilitățile financiare sunt esențiale, astfel încât consultantul să poată sprijini clienții în realizarea planului lor financiar pe termen lung și în asigurarea unui viitor cât mai bun si stabil.
Care sunt beneficiile unui astfel de job și cum arată agenda unui consultant financiar?
NN este un loc în care fiecare consultant financiar este încurajat să acționeze și are autonomie în planificarea activității sale precum și în organizarea agendei de lucru, este susținut să evolueze și să crească împreună cu echipa din care face parte și, mai ales, este inspirat să-și exploreze pasiunile. Chiar anul trecut am lansat o inițiativă prin care să arătăm cum este să faci parte din echipa NN, sub sloganul „NN, locul în care tu contezi”. Astfel, oamenii sunt mereu încurajați să urmărească echilibrul dintre viața personală și profesională, să-și aducă pasiunea la job și să o transforme în abilități relevante în tot ceea ce fac.
Tot ceea ce facem la NN pornește tocmai de la premisa că avem o contribuție importantă în bunăstarea financiară a oamenilor. Prin urmare, investiția în creșterea forței de vânzări, prin dezvoltarea cunoștințelor financiare și a abilităților necesare interacțiunii cu clienții, este continuă astfel încât ei să devină în fiecare zi mai buni în ceea ce fac, să fie mereu aproape de clienți așa cum au nevoie, și să dobândească autonomia și motivația necesare.
Pe lângă noțiunile fundamentale în vânzările de asigurări și pensii private, consultanții financiari NN dobândesc cunoștințe în arii precum educație financiară, tehnici de vânzare, produse financiare, dar și psihologia clientului, eficiența personală, automotivarea, gândirea „out of the box” sau intuiția managerială și sunt susținuți și în dezvoltarea abilităților de relaționare, precum încrederea în sine care asigură premisele desfășurării activității într-un stil antreprenorial și facilitează comunicarea.
Iar inspirați de obiectivul nostru de a fi o companie digitală orientată spre client, reflectat în demersurile ample de transformare digitală a operațiunilor și a interacțiunii cu clienții, susținem consultanții financiari să lucreze mai ușor cu ajutorul instrumentelor digitale. Astfel, integram multiple instrumente, platforme și soluții digitale în activitatea lor și le oferim programe complexe de learning prin care avem grijă să dezvoltăm atât mindset-ul, cât și competențele și abilitățile. Și le asigurăm flexibilitate prin procese, proceduri și instrumente adaptate modelului de lucru hibrid.
Care sunt veniturile lunare la care poate ajunge un consultant financiar la NN?
Dinamica veniturilor și potențialul de creștere sunt un avantaj important al rolului de consultant financiar, care se adaugă la lista de avantaje inspiraționale. Veniturile consultanților financiari NN sunt atractive și competitive la nivel de piață, fiind strâns legate si de experiența de vânzări, care crește cu fiecare interacțiune cu clienții, dar și de performanțele obținute. Pe lângă beneficiile financiare, investim foarte mult în dezvoltarea profesională a oamenilor astfel încât să îi susținem să își crească performanțele și, implicit, veniturile, și oferim bonusuri și beneficii suplimentare de loializare a echipei.
Cât timp este necesar pentru rezultate bune într-un astfel de post și cum se măsoară succesul acestui rol, dincolo de venituri?
NN are setat un întreg sistem de training-uri și programe de dezvoltare pentru a asigura oamenilor din forța de vânzări pregătirea necesară încă de la început, astfel încât aceștia să evolueze rapid și să obțină performanță. Apoi, anual, consultanții au acces la programe de training prin care oferim un mix de experiențe de învățare cu teme specifice de dezvoltare. Astfel, a fost construit un întreg „ecosistem” de dezvoltare, prin conferințe, sesiuni de training, discursuri inspiraționale, webinarii și intervenții pe competențe prin ateliere, acțiuni de urmărire a procesului de învățare sau misiuni individuale. De asemenea, NN desfășoară programe speciale dedicate consultanților aflați în primii doi de activitate, sub conceptul Youth Matter, așa încât să susținem dezvoltarea noilor generații de consultanți. Iar pentru cei cu experiență avem un sistem motivant de evoluție în carieră, acces la platforma de loializare și comunități dedicate celor mai performanți dintre aceștia, toate concepute pentru a susține performanța.
În paralel, desfășurăm un program de leadership development prin care susținem dezvoltarea competențelor managerilor din echipa de vânzări, atât prin training-uri și facilitare de workshop-uri, cât și prin coaching individual și de echipă. Programul pe care îl desfășurăm deja de 4 ani este foarte complex și se adresează celor peste 170 de manageri regionali, manageri de agenții și unit manageri ai NN care, la rândul lor, dau cunoștințele mai departe în toată echipa de vânzări, cu impact asupra bunăstării financiare a clienților.
Succesul acestui rol mai constă, pe lângă venituri și pregătire, în satisfacția pe care oamenii o au atunci când muncesc cu pasiune, când își iau energie din interacțiunile cu clienții și observă contribuția pe care o au la bunăstarea financiară a clienților și când primesc apreciere atât intern, pentru realizările lor, cât și din partea clienților pentru susținerea pe care le-o oferă în fiecare pas.
Cât de educați sunt românii în ceea ce privește produsele de asigurare și economisire și ce rol poate avea un consultant financiar în educarea pieței?
3 români din 10 spun că sunt mai interesați de asigurări de viață care acoperă și situația pierderii locului de muncă sau a capacității de a lucra, în timp ce 4 din 10 sunt mai interesați de asigurări de sănătate, arată cel mai recent studiu UNSAR-IRES. De aici putem deduce că provocările ultimilor ani au crescut nevoia românilor de protecție și de liniște că, atunci când se întâmplă ceva neașteptat, au alternative financiare pe care se pot baza și, implicit, au crescut și interesul pentru asigurări care pot preveni dezechilibre în bugetul familiei.
Din discuțiile cu consultanții financiari și clienții existenți și potențiali observăm un nivel tot mai mare de conștientizare că asigurările de viață și de sănătate ajută tocmai în momente neprevăzute care pot afecta situația financiară a unei familii și pot schimba nivelul de trai, fiind un sprijin atunci când este cel mai mult nevoie. Din experiența noastră, la NN, oamenii vor soluții care să se plieze cât mai bine pe nevoile și așteptările lor atât din perspectiva situațiilor acoperite, cât și a sprijinului financiar pe care se pot baza, și care să fie în același timp ușor de încorporat în bugetul familiei.
Astfel, consultantul financiar are un rol foarte important, pentru că ajută oamenii să descopere soluțiile de asigurare și le oferă sprijin și informații pentru a lua cea mai bună decizie pentru viitorul lor financiar, în funcție de prioritățile fiecăruia. Altfel spus, este un adevărat consultant de viață, care înțelege contextul financiar al fiecărei familii și nevoile specifice de azi, puse în balanță cu planurile financiare de mâine, oferind clienților soluțiile potrivite și fiind alături de ei în procesul de evaluare, selecție și achiziție a unei asigurări și, ulterior, pe toată durata contractului.
Fiecare discuție dintre consultant și client are o componentă de informare și de dezvoltare a cunoștințelor financiare. Consultanții fac o analiză financiară complexă a nevoilor, bazată pe instrumente digitale, care are rolul de a crea o imagine de ansamblu privind situația fiecărui potențial client și reprezintă un pilon extrem de important pentru consultanța personalizată. Astfel, procesul de vânzare a asigurărilor este, în sine, o metodă de informare și dezvoltare a cunoștințelor financiare, foarte utilă în contextul nivelului actual de educație financiară a românilor și a culturii în continuare subdezvoltată când vine vorba despre economisire și planificare financiară pentru viitor. Iar odată finalizat procesul, consultanții NN construiesc o relație de încredere, pe termen lung, cu clienții, și sunt mereu aproape de ei pe tot parcursul interacțiunii lor cu produsele de asigurare. Prin urmare, prin tot ceea ce face, un consultant este un adevărat vector de educație financiară în societate.
Care sunt calitățile ce nu trebuie să lipsească pentru un consultant financiar NN?
Cei care se gândesc la o carieră de consultant financiar e important să își dorească, în primul rând, să aibă un impact în viețile oamenilor și să contribuie la demersurile lor de a-și asigura un viitor financiar mai bun. Mai departe, sigur ca este important să știe să comunice ușor și să fie deschiși la interacțiunea cu oamenii, să fie organizați și perseverenți și întotdeauna, să pună clientul pe primul loc. E util, desigur, să aibă și o înclinație către zona financiară, să aibă încredere în forțele proprii, să fie deschiși să învețe și motivați să evolueze, transformând susținerea NN într-o oportunitate de dezvoltare personală și profesională.
Câți consultanți financiari are NN în prezent și câți v-ați propus să recrutați în perioada următoare?
La NN avem aproximativ 1.600 de consultanți și manageri de vânzări, o dimensiune care se menține constantă atât ca urmare a strategiei companiei de motivare și retenție a echipei, cât și prin procesele eficiente de recrutare atunci când avem poziții deschise. De asemenea, începând din acest an, dezvoltăm o nouă echipă de consultanți financiari care fac vânzări doar online, pentru a veni în întâmpinarea acelor clienți care doresc strict interacțiuni digitale cu NN și cu produsele lor de asigurare. Pentru a ne duce misiunea mai departe, suntem mereu în căutare de consultanți financiari în rândul persoanelor care își doresc să aibă un impact în viețile oamenilor și să contribuie la demersurile lor de a-și asigura un viitor financiar mai bun.