Viorica Dăncilă i-a promis lui Timmermans că Guvernul nu va adopta OUG pe Codurile penale
Premierul Viorica Dăncilă a discutat, joi, într-o teleconferință cu Frans Timmermans, aceasta promițându-i prim-vicepreședintelui Comisiei Europene că Guvernul nu va adopta în ședința de vineri o ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
De asemenea, sursele citate au precizat că va continua colaborarea Comisiei de experți de la Bruxelles cu Guvernul în vederea punerii în aplicare a recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).
Executivul se reunește, vineri, în ședință, începând cu ora 8.00.
Pe 20 martie, Comisia Europeană a transmis că, la întâlnirea între Timmermans și Dăncilă, cei doi au discutat din nou despre situația din justiție și despre acțiunile pentru implementarea recomandărilor MCV, urmând să fie obținute curând rezultate concrete.
Cei doi au avut trei întrevederii în ultima lună.
Cu o altă ocazie, Dăncilă a afirmat, ulterior unei întâlniri pe 7 martie la Bruxelles, că i-a transmis lui Frans Timmermans, că MCV este discriminatoriu, precizând că va fi înființată o Comisie cu experți de la Bruxelles și din Guvern care să analizeze punctual subiectul.
Șeful Executivului și prim-vicepreședintele Comisiei Europene au finalizat, pe 11 martie, planul de lucru al experților români și europeni, pentru a găsi soluții de punere în aplicare a recomandărilor MCV.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro