Viorel Panaite: avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât și ca angajați

. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim și care reprezintă pentru mulți soluția pentru creștere economică și pentru o dezvoltare rapidă. La colțul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apți de muncă, dar care nu își caută o slujbă. La o altă extremitate sunt șefii români, mai bine plătiți în București chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiștii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca și modul cum relaționăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a nației. Viorel Panaite, managing partner al Human Invest & Ken Blanchard Romania răspunde pentru Business Magazin la câteva întrebări legate de felul în care relaționează românii cu munca.

BM: Ce ne diferentiaza pe piata europeana/mondiala a muncii? Din ce cauze?

Viorel Panaite: Nu știu cât de mult contăm pe piața mondială a muncii, cred că destul de puțin. Indienii și chinezii sunt cei care fac diferența în multe feluri acum aici. În Europa, mulți ani după Revoluție am fost văzuți ca o forță de muncă calificată, conștiincioasă, cu un cost scăzut, și asta a atras mulți investitori în România. Cred că valorile societății noastre și care reflectă un grad ridicat de pasivitate, se regăsesc și în etica noastră privind munca, iar pentru a ne valoriza natura și potențialul creativ, ne ajută să ne sprijinim de sisteme care ne oferă monitorizare continuă și feedback frecvent, sisteme care ne fac să simțim rapid costurile și consecințele abaterii de la regulile jocului.

BM: Suntem o natie de angajati sau de angajatori, exista suficient spirit antreprenorial sau suntem subalterni innascuti?

Viorel Panaite: Cred că mai mulți dintre români preferă să lucreze într-o organizație, mai degrabă decât să pună pe picioare o organizație și să ofere locuri de muncă altora. Pe de altă parte, ar fi puțin ciudat să fie mai mulți antreprenori decât angajați. Suntem o societate destul de polarizată, iar în perioade dificile mai mulți români par să caute protecția unui rol de angajat care să ofere securitate financiară. Per ansamblu, mai multe studii făcute pe cultura muncii din România spun că avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât și ca angajați – nivel care nu ne fructifică potențialul, nu ne activează creativitatea și nu ne stimulează ambiții constructive.

BM: In sistemul de valori sociale locale, care este locul pe care il ocupa munca? Ce este de facut?

Viorel Panaite: Ceea ce trebuie mulți dintre noi să înțelegem este că un venit mai mare și o calitate superioară a vieții vin după o îmbunătățire a productivității muncii. Cred că alocăm mult timp muncii, dar am putea fi mai productivi muncind mai creativ, cu o preocupare mai mare pentru îmbunătățirea continuă: colaborând mai bine între noi, cu un ritm și o disciplină mai bune, cu mai puțină risipă de productivitate prin jocuri de putere și scoaterea în evidență a ceea ce nu merge. Investim până la risipă multă energie pentru a avea o atitudine de pasivitate ridicată (care de multe ori se transformă în agresivitate ridicată) în raport cu îmbunătățirea continuă a calității muncii, a calității vieții.

Ce e de făcut? Să învățăm să punem mai frecvent valorile constructive în etica pe care o avem în raport cu munca. Să învățăm că o motivație de calitate, așezată pe valorile constructive, va aduce o creativitate superioară, o mai bună colaborare și o creștere a productivității muncii.

BM: Un fapt – muncitorul roman poate fi lenes si nepasator acasa, dar harnic si implicat in Italia, Spania sau Marea Britanie? De ce, care este explicatia, ce si cum putem schimba?

Viorel Panaite: Așa stau lucrurile cu oricine: dacă luăm pe cineva foarte productiv în cultura sa și stă o periodă de timp în altă cultură, mai leneșă să spunem, va prelua din obiceiurile acelei culturi mai leneșe și își va scădea productivitatea. O bună prietenă spaniolă din Bilbao, foarte organizată și foarte disciplinată la locul său de muncă din Spania, îmi spune că simte că își pierde din ritm și productivitate, când vine să lucreze pe diverse proiecte în România. La fel, muncitorii români în străinătate, în mediile unde cultura îți cere o productivitate mai mare ca să rămâi competitiv și să supraviețuiești, se adaptează. Asta e forța unei culturi, așa funcționează cultura. Pentru a îmbunătăți lucrurile astea, primul pas este să ne acceptăm nivelul de productivitate la care suntem. Ceea ce nu este un lucru ușor!