Vin într-adevăr chinezii?

Parcarea pentru „700 de mașini gratis“, după cum anunța afișul roșu din fața complexului comercial Dragonul Roșu, este plină în mijlocul săptămânii, chiar și la ora prânzului, când majoritatea comercianților trăgeau oblonul peste standurile lor. Din mașinile ce se opresc în fața complexului, ce le blochează deseori pe cele parcate deja, ies oameni încărcați cu pungi din plastic pline.

În cadrul centrului comercial, cunoscut pentru multitudinea de produse, materiale, culori, dar și culturi reunite pe un spațiu de 80.000 de metri pătrați, trebuie să străbați un întreg labirint pentru a ajunge la standurile comercianților chinezi. Acestea încep, în cadrul Dragonului Roșu 1, la numerele 1.000 și sunt ușor de distins: din tavan, deasupra lor, atârnă lampioane roșii, sub care un domn la vreo 50 de ani citește, cu spatele drept, o carte cu un titlu ce constă într-un semn chinezesc, iar alți doi tineri mănâncă cu bețișoare din cutii de carton. Majoritatea conaționalilor lor prezenți în complexul comercial sunt însă într-o agitație continuă în timp ce își aranjează marfa sau negociază cu clienții.

Motiv pentru care un chinez în vârstă de 42 de ani, care face afaceri în România de vreo 15 ani, îmi spune: „5 minute îți dau“ – când îl întreb cum îi mai merg afacerile. În același timp, îl ajută pe clientul care venise să îi plătească niște saci de plastic plini de marfă. Din discuție am putut să aflu doar că a venit în România în căutarea unei vieți mai bune, fiindcă aici „oamenii sunt buni“, „aerul frumos“, dar că „e greu din cauza legilor“ să faci afaceri aici acum. Tot el mi-a spus că lucrurile merg din ce în ce mai rău – deoarece „se schimbă regulile de la o zi la alta“ – și că a observat cum comercianți chinezi care sosesc acum aici aleg să plece după doar trei luni. Vinde costume de baie în sezonul de vară și haine de blană iarna și spune că „Tot ce am muncit, am băgat aici“, referindu-se la standul său, dar și la faptul că și-a construit o viață în România.

30% din afacerile Dragonului Roșu sunt de origine chineză, potrivit informațiilor trimise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar proprietarii nu fac ei înșiși comerț, ci închiriază și subînchiriază spațiile. Cele 5.000 de magazine de aici sunt gestionate de 3.000 de operatori, iar afacerea de aici susține la rândul ei mii de familii din România, dar și din Republica Moldova, Serbia și Ungaria. Dragonul Roșu – societate ce ocupă 10 numere pe șoseaua Fundeni din Capitală – a înregistrat în 2014, cel mai recent an pentru care există informații publice disponibile, o cifră de afaceri de 61,7 milioane de lei, un profit net de 23,6 milioane de lei, la un număr mediu de opt salariați, ocupând locul patru într-un clasament în funcție de cifra de afaceri a firmelor cu asociat / acționar chinez de pe piața locală și fiind, astfel, una dintre cele mai efervescente investiții chineze în România.

Într-un mod simbolic, modul în care decurg lucrurile la Dragonul Roșu sintetizează relația pe care o au în general investitorii chinezi cu România – chiar și prin prisma controverselor legate de acest loc, legate mai ales de desele vizite ale ANAF aici – și care ar putea fi exemplificate prin semnele de întrebare ridicate asupra finalizării tranzacției dintre China Energy Company Limited și Rompetrol, la doar o săptămână de la anunțul unei achiziții de peste jumătate de miliard de euro a chinezilor, din cauza anchetei DIICOT în ceea ce a devenit dosarul Rompetrol II.

Dacă Dragonul Roșu a început, în 1990, cu China 100% sursă de mărfuri și comercianți, ponderea operatorilor chinezi a scăzut la 30% în ultimii ani, iar cea a mărfurilor la 60-70% – raport relevant de asemenea pentru ilustrarea relațiilor comerciale dintre cele două țări. Anul trecut, mărfuri de peste 2,9 miliarde de dolari au ajuns în România din China, din care mai bine de jumătate reprezintă aparatură și echipamente electrice și electronice, alături de textile și articole de metal. Comparativ cu importurile, exporturile românești au fost de circa 530 de milioane de dolari anul trecut și reprezintă mai ales lemn și componente de echipamente electrice și electronice. Relațiile comerciale dintre România și China, de 3,4 miliarde de dolari, reprezentă circa 2,9% dintr-o valoare totală a schimburilor comerciale dintre România și restul lumii, în timp ce deficitul adus de relația cu China a ajuns la 28,75% din totalul deficitului României în relație cu alte țări.

În același timp, China înseamnă doar 0,8% din totalul investițiilor străine pe piața locală. „Unul dintre obiectivele României pe această relație trebuie să fie acela de reducere a deficitului comercial uriaș, prin creșterea exporturilor. Totuși, trebuie subliniat că, în realitate, volumul exportului românesc pe China este de aproape 1 miliard de dolari, aproape dublu față de oficial“, spun reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, referindu-se la direcțiile în care ar trebui dezvoltate relațiile comerciale dintre România și China. Ei spun că diferența provine din modul diferit de cuantificare din statistica României față de cea a Chinei. Astfel, dacă o fabrică de mobilă, cum ar fi cea din Târgu Lăpuș, livrează canapele la IKEA, la noi figurează ca export Suedia, lanțul IKEA ducând marfa în toate magazinele sale din lume, inclusiv China. La fel este și cazul confecțiilor executate în lohn pentru case de modă din Italia, care sunt apoi livrate în toată lumea. „De aceea, în statistica din China, România figurează cu câteva zeci de mii de perechi de pantaloni livrate la export, iar în statistica noastră nu“, observă Sorin Dimitriu, președinte al Camerei de Comerț și Industrie București și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.