Viitorul celui mai puternic stat din lume stă în balanță: „Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere“

Mișcările antisistem sunt în creștere, iar liderii politici văzuți ca „alternative“ beneficiază de tot mai mult suport – de la Donald Trump sau Bernie Sanders în Statele Unite până la Marine Le Pen și al său Front Național în Franța, Lega Nord în Italia sau Syriza în Grecia; ieșirea surprinzătoare a Marii Britanii din Uniunea Europeană se încadrează perfect în această categorie.

Care sunt însă cauzele care au dus la aceste sentimente antisistem? Ei bine, cea mai importantă pare a fi inegalitatea.

„Brexitul este de departe cel mai virulent răspuns la această senzație de inegalitate“, comenta recent Michael Hartnett de la Bank of America. Iar această senzație se datorează faptului că revenirea economică de după criza din 2008 a fost una care a favorizat anumite segmente ale populației, adaugă el. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă un eșec al politicii regionale și ar putea reprezenta sfârșitul pentru Regatul Unit, remarcă și Cristian Pîrvulescu, profesor universitar: „Contrar a ceea ce se spune, Uniunea Europeană și-a dovedit viabilitatea. Pentru că se vede astăzi că singurul lucru care a ținut în comun diferitele părți ale Regatului Unit a fost Uniunea Europeană; nu știm dacă Regatul Unit va mai exista în forma actuală, după acest referendum.“ Scoția și-ar putea declara independența, spune Pîrvulescu, un referendum în acest sens având, de această dată, sorți de izbândă.

Omul de rând știe că nivelul său de trai a scăzut, costurile de zi cu zi au crescut, iar șansele unui job bun sunt tot mai mici. El aude că economia merge bine, dar vede o cu totul altă realitate – o diminuare a încrederii și stagnare a economiei, crede și Peter Schiff, analist al Euro Pacific Capital. Toate aceste frustrări alimentează practic sentimentele antisistem și ajută partidele care marșează în această direcție.

„Brexitul are mai multe componente – dar câteva sunt fundamentale – legi venite de la Bruxelles pe care nu le înțeleg și nu le acceptă și mai ales o chestie nespusă, ideea de a fi conduși de Franța sau Germania – cum să accepte ei să fie conduși de țara pe care au învins-o în război sau de cea pe care au eliberat-o? Din nou istoria se repetă și e vorba de cine pe cine“, spune Cătălin Olteanu, director general al firmei de logistică FM România. Chiar dacă nu înțelege neapărat contextul economic actual, omul de pe stradă înțelege că ceva nu este în regulă. Și chiar dacă partidele antisistem nu câștigă neapărat alegerile, ele duc dezbaterea publică într-o anumită direcție; în cele din urmă, acest lucru s-ar putea însă să fie benefic.

Există, evident, mai mulți factori care au dus la ridicarea acestor mișcări, majoritatea fiind rezultatul indirect al procesului de globalizare. Externalizarea locurilor de muncă, politicile privind refugiații și chiar automatizarea anumitor procese (fapt ce duce la dispariția unor locuri de muncă) sunt doar câteva exemple în acest sens. Unii analiști consideră însă că principala cauză ar fi politicile monetare adoptate de state, așa cum este cazul Marii Britanii: „Votul din Anglia ilustrează perfect ineficacitatea politicilor implementate de principalele instituții financiare ale lumii“, crede Peter Schiff. Relaxarea cantitativă adoptată de băncile centrale din Europa, Statele Unite sau Japonia a dus la creșterea inflației, iar fenomenul în cauză i-a ajutat, așa cum se întâmplă de obicei, pe acei câțiva care constituie așa-numita pătură superioară a societății.

Efectul a fost unul previzibil: în vreme ce bursele și-au revenit iar acțiunile au crescut, oamenii de rând au suportat numeroase măsuri de austeritate; iar acest scurtcircuit a dat un nou suflu mișcărilor antisistem.

O altă mișcare antisistem prezentă deja de ceva vreme în Europa este euroscepticismul – cei care nu sunt de acord să cedeze o parte din puterea de decizie a statului către o entitate suprastatală. Discuția este una care probabil nu se va încheia niciodată, însă îndoielile unora nu au fost încă suficiente pentru a anunța apusul comunității europene. Euroscepticismul se definește ca o mișcare de protest împotriva Uniunii Europene și opoziția față de integrarea europeană, iar partidele cu acest profil câștigă tot mai mulți simpatizanți pe măsură ce state precum Germania impun măsuri nepopulare, așa cum a fost cota obligatorie de refugiați. Votanți din majoritatea statelor membre migrează către partidele extremiste, ignorând uneori mesajele cu tentă rasistă sau antisemită pe care acestea le exprimă. „Forțele populare sau extremiste nu au mai avut atâta forță și nu au fost atât de bine reprezentate în aproape 60 de ani“, a subliniat Cecilia Malmstrom, comisarul UE pentru comerț.

„Vorbim de efectul unor decizii politice proaste – parlamentul de la Bruxelles arată corupt și dă o grămadă de legi și sugestii cel puțin aiuristice în anumite cazuri impunând gratuit unor țări să respecte aberații care afectează majoritatea pentru a proteja minorități sau structuri de nișă“, crede Cătălin Olteanu, director general al FM România.

Țările cu cel mai mare număr de eurosceptici sunt Grecia, Spania, Marea Britanie și Cipru. Dintre acestea, trei au în comun modul extrem de aspru în care au fost lovite de criza financiară. Grecia, Spania și Cipru au fost chiar în pragul falimentului – doar datorită măsurilor impuse de Uniunea Europeană au putut avea o anumită continuitate economică. Cu toate acestea, populația a fost dur afectată de măsurile de austeritate, ceea ce a crescut gradul de neîncredere atât în instituțiile locale de guvernământ, cât și în cele interstatale.

„Suntem într-un moment de maxim pericol din punctul de vedere al existenței Uniunii Europene în forma actuală, iar elementul care mă duce la această concluzie este blocarea de către Germania și Franța a acordului de liber schimb cu Statele Unite ale Americii (TAFTA sau acordul transatlantic de liber schimb – n.red.); acesta a fost respins de doar două țări, Franța și Germania, după Brexit, adică este o reorientare a acestor două țări în cadrul european“, subliniază analistul Mircea Coșea. Într-un fel sau altul, spune el, au eliminat un concurent important la putere, care este Marea Britanie, și au rămas astfel două state care încearcă să preia direct controlul asupra Uniunii Europene. Acest control nu este însă acceptat, pentru că la recentul summit G20 din China Jean-Claude Juncker a declarat în mod surprinzător că Uniunea Europeană continuă negocierile cu SUA, în ciuda opoziției manifestate de Germania și Franța. Aceste disensiuni între statele membre există pentru că cele două nu acceptă în zonă concurența americană, o concurență puternică. Firmele americane au o putere mai mare decât cele europene și un avans tehnologic, iar pe de altă parte se pare că Germania și Franța renunță încet-încet la acordurile comunitare în favoarea unora bilaterale, dezvoltate zi de zi cu Rusia, cu China, cu India. „Aceste acorduri arată că ele au o cale proprie pe care o folosesc din plin; stabilitatea economiei germane se explică prin relațiile comerciale cu China, acolo unde au foarte multe comenzi. Atât Germania cât și Franța au investit capital imens în China și în Rusia, cel puțin în Rusia este o invazie de capital franco-german în domenii cheie, precum energie, construcții, armament sau medicamente. Este astfel convenabil pentru ele să aibă o politică mai detașată față de Uniunea Europeană, și din acest motiv eu cred că pasul pe care l-au făcut prin refuzarea acordului cu SUA arată o nouă orientare pe care cele două țări o au“, mai spune Coșea. Tot el arată că pentru România situația este clar nefavorabilă, în condițiile în care disensiunile există între ce-a mai rămas din UE și aceste două țări iar bugetul suferă. Fondurile care se vor mai da vor fi din ce în ce mai restrictive, iar interesul de a ridica țările rămase în urmă va trece undeva pe planul secund. S-ar putea ca Franța și Germania să nu mai fie, la un anumit moment, interesate de investiții în state ca România sau Bulgaria, căutând alte zone care să le fie mai favorabile pe termen lung. Pentru că raporturile cu Rusia și China sunt pe termen lung: Rusia asigură energie, în vreme ce China reprezintă piața de desfacere – lucruri pe care nicio țară din Uniunea Europeană nu le poate asigura.

Mergând pe aceeași linie, ajungem la poate cea mai vizibilă și în același timp periculoasă manifestare a mișcărilor antisistem: Donald Trump. Trump a stârnit numeroase controverse atunci când și-a anunțat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranților și anularea dreptului de cetățenie pentru copiii născuți pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinții acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă mai în serios, că va construi un zid la granița de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaș, de fapt – la granița de sud, și apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Țineți minte cuvintele mele“.

Trump e specializat în marketing și a intuit corect supărarea unei mari mase de americani care s-au săturat de propaganda drepturilor omului și a șanselor egale, consideră Cătălin Olteanu. „Adică ei se duc în război, cuceresc, eliberează și după aceea trebuie să plătească prețul cuceririi. Sistemul american a devenit extrem de ipocrit și Trump asta promite, să îi scape de ipocrizie. Iar dacă mă uit la Uniunea Europeană, e cam aceeași poveste.“  Americanii nu au ales în ultimul secol un președinte fără experiență politică, cu excepția lui Eisenhower, care a câștigat al doilea război mondial. Dacă Trump va reuși să câștige alegerile din 2016, va fi într‑adevăr o premieră pentru Statele Unite. După cum spunea chiar Trump: „Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere“.

Aflați de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”