Video "Tinerețea e o stare de spirit, dar bătrânețea ce o fi?". Are 90 de ani și e campioană mondială de veterani la 10 km marș

La sfârșitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reușea să câștige medalia de aur în proba de 5 și 10 km marș. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincții ce datează și din 1991, dar și mai îndepărtate. Le ține pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulțime de trofee. Are pe măsuța dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuți pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuției pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viață au direcționat-o către mișcare, că s-a apucat de alergat cu puțin timp înainte de a ieși la pensie, încercând să scape de o depresie, dar și că pentru un vârstnic este esențial să aibă mereu țeluri de atins. O poveste de viață impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul.

Pe aleile unui parc din cartierul bucureștean Vitan, Elena Pagu ne demonstrează, după cum chiar ea susține, că se poate trăi foarte bine și la 90 de ani, fără medicamente. Mai mult de atât. Se poate chiar face sport, dar nu oricum, ci câștigănd medalii de aur. Într-una dintre cele mai tehnice probe ale atletismului: marșul.  La sfârșitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reușea să câștige medalia de aur în proba de 5 și 10 km marș. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincții ce datează și din 1991, dar și mai îndepărtate. Le ține pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulțime de trofee. Are pe măsuța dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuți pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuției pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viață au direcționat-o către mișcare, că s-a apucat de alergat cu puțin timp înainte de a ieși la pensie, încercând să scape de o depresie, dar și că pentru un vârstnic este esențial să aibă mereu țeluri de atins. O poveste de viață impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul

Ce a fost mai obositor, drumul până în Australia sau cursa propriu-zisă?
Drumul este destul de lung. 18 ore, cu escală. Noutatea lumii de acolo, a orașului, a condițiilor de desfășurare și de trai al cetățenilor cărora li s-a oferit un anumit spațiu mai generos în amplasarea locuințelor lor. O stare psihică și o notă de bonomie a australienilor… N-am întâlnit cât am călătorit. Un zâmbet valoarează foarte mult. Am fost cam singura dintre cele mai vârstnice, pentru ei asta fiind o notă foarte prețioasă. La noi, această tradiție de mișcare, de alergare, de deplasare și efort de acest gen… Tradiția asta la noi este mai nouă. De asta, după competițiile pe care le aveam, în momentul când vedeau vârsta pe care o am, se adunau în jurul meu și mă felicitau, mă îmbrățisau, stăteau la rând să mă fotografieze. A fost ceva nou!

Ce v-a impresionat?
Organizarea și exigența cu care s-au desfășurat aceste probe, toate probele disciplinei de atletism au fost urmărite și pretinse cu o exigență foarte mare. Ajungi acolo de peste țări și mări și te trezești că la a treia avertizare te scoate în afara pistei de concurs. Sunt amabili, cumsecade, drăguți, generoși, primitori, dar până la perfecțiunea executării probei. Pentru mine Australia a fost cu totul ceva nou. Am fost în foarte multe orașe de pe glob, dar așa o grandoare, așa o masivitate a tot ce este oferit pentru cetățean…. Poate că n-am remarcat eu, cine știe. Mi-am făcut proba ca de fiecare dată. Cu un antrenament susținut. Cu patru luni înainte am început mai frecvent să fac. O zi da, una nu. Fac într-o zi trei kilometri, într-o zi opt. în altă zi cinci. Mai ajungeam și la zece kilometri. Ăsta era un antrenament mai rar, cam la două săptămâni. Bineînțeles, de fiecare dată, un om de 90 de ani și peste, când pleacă la un antrenament trebuie să facă un efort.

În cât timp ați terminat cursa și câți concurenți au fost în total?
Cursa mea a durat… Cursa de 10 km a fost de o oră și 31 de minute, cu opt minute mai puțin față de recordul anterior. Nu m-am silit foarte tare pentru că am avut niște emoții foarte mari și m-am temut de o descalificare. Foarte curios, aici în țară am avut timpi mai buni, nu știu ce a contribuit. Am scos 44 de minute. În alt concurs balcanic am scos numai 43. Recent. Nu știu… N-am fost la cea mai înaltă cotă a mea acolo. Nu am fost, dar asta a fost. Am făcut ceea ce am făcut. N-am fost foarte încântată de rezultat, dar totuși am fost foarte apreciată și felicitată. Un fel de răsfăț care se oferă câștigătorilor.

INTERVIUL INTEGRAL ÎN PROSPORT