Victoria Beckham va primi Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofițer în 2017
Victoria Beckham este pe Lista Onorurilor Reginei (Queen’s Honours List), o listă de persoane pe care regina Elizabeth a II-a le răsplătește în fiecare an. Beckham va primi în 2017 Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofițer pentru contribuții în…
Victoria Beckham este pe Lista Onorurilor Reginei (Queen’s Honours List), o listă de persoane pe care regina Elizabeth a II-a le răsplătește în fiecare an. Beckham va primi în 2017 Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofițer pentru contribuții în modă și pentru implicarea în acțiuni de caritate.
Soțul său, fostul star al fotbalului englez David Beckham, a primit aceeași distincție în 2003, informează People.
Victoria Beckham s-a remarcat ca membră a grupului Spice Girls, iar în ultimii ani a devenit creatoare de modă, lansând mai multe colecții. Aceasta a a reușit de-a lungul anilor o transformare spectaculoasă, devenind dintr-o cântăreață pop – pe vremea când făcea parte din grupul Spice Girls – un designer de modă foarte apreciat, ale cărei colecții sunt prezentate la marile evenimente de profil din lumea întreagă.
Citiți mai multe pe Mediafax