Victor Ponta s-a întâlnit cu Peres la Ierusalim, în cursul unei vizite semiprivate
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit duminică dimineața cu președintele Shimon Peres, în cadrul unei vizite semiprivate în Israel, asigurându-l pe șeful statului israelian de prietenia și continuarea parteneriatului între cele două state, relatează Jerusalem Post în ediția online.
Potrivit publicației, Ponta a fost primit la reședința președintelui, la Ierusalim, înainte ca Peres să plece într-o vizită de stat în China. El i-a spus președintelui că în Europa se afirmă o nouă generație de lideri politici care aduc o nouă dinamică în țările lor.
Premierul român, în vârstă de 41 de ani, a discutat cu președintele israelian despre criza din Ucraina, potrivit publicației. El i-a spus lui Peres că România nu este afectată de instabilitatea din regiune, este sănătoasă economic și se află într-o poziție bună din punct de vedere politic și diplomatic, ca membru NATO și UE, și întreține o relație specială cu Statele Unite.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro