Vești bune pentru iubitorii de călătorii. Unul dintre cei mai importanți operatori aerieni low-cost a anunțat că va înjumătăți prețurile biletelor
După ce, în luna aprilie, reprezentanții Ryanair au spus că după perioada de blocaj zborurile ar putea fi mai ieftine datorită unui „război al prețurilor” în rândul companiilor aeriene, Michael O'Leary, executivul companiei, a confirmat, potrivit The Sun, că se…
După ce, în luna aprilie, reprezentanții Ryanair au spus că după perioada de blocaj zborurile ar putea fi mai ieftine datorită unui „război al prețurilor” în rândul companiilor aeriene, Michael O’Leary, executivul companiei, a confirmat, potrivit The Sun, că se așteaptă vara aceasta la o înjumătățire a prețurilor comparativ cu lunile iulie și august din 2019. El a adăugat că această măsură va fi luată pentru a încuraja pasagerii să revină la bordul aeronavelor.
Astfel, valoarea medie a unei curse a Ryanair, care până acum era de 33 de lire (37 de euro) va ajunge la un cost de circa 16,5 lire, deși în general zborurile din perioada verii tind să coste mai mult din cauza vacanței de vară. „Vom coborî prețurile pentru ca oamenii să se pună iar în mișcare. Odată ce ne vom relua cursele în iulie, vom vinde la orice preț pentru a putea să umplem cât de multe scaune vom putea”, a declarat O’Leary, citat de The Sun.
Operatorul low-cost își va relua rutele în Europa pe 1 iulie cu noi măsuri de siguranță și protecție pentru a reduce răspândirea coronavirusului. Față de targetul initial pentru 2021, de 154 de milioane de pasageri, așteptările reprezentanților Ryanair vizează acum doar un număr de 80 de milioane de pasager pentru anul următor.