Home Actualitate Verdict oficial de la ANRE: energia verd...
Actualitate

Verdict oficial de la ANRE: energia verde, supracompensată

Concluziile Autorității Naționale de Reglemenare în domeniul Energiei (ANRE) în urma monitorizării pentru anul trecut a efectelor schemei de sprijin pentru energia regenerabilă arată o supracompensare clară mai ales în domeniul proiectelor solare, vizate fiind însă și energia eoliană și cea hidro.

Verdict oficial de la ANRE: energia verde, supracompensată
Verdict oficial de la ANRE: energia verde, supracompensată · Foto: Business Magazin

Concluziile Autorității Naționale de Reglemenare în domeniul Energiei (ANRE) în urma monitorizării pentru anul trecut a efectelor schemei de sprijin pentru energia regenerabilă arată o supracompensare clară mai ales în domeniul proiectelor solare, vizate fiind însă și energia eoliană și cea hidro. Astfel, în opinia ANRE sprijinul pus la dispoziția investitorilor în energie solară ar trebui să scadă de la 6 certificate verzi pe fiecare MWh produs la numai 3, la energie eoliană de la 2 la 1,5 certificate verzi, iar pentru cea hidro de la 3 la 2,3 certificate, toate aceste reduceri fiind valabile pentru proiectele care au utilizat tehnologie nouă. „Precizăm că reducerea numărului de certificate verzi, așa cum rezultă din concluziile raportului de monitorizare, urmează a fi aplicată pe bază de hotărâre de guvern, în conformitate cu prevederile legale“, au mai spus reprezentanții ANRE. De la începutul anului, au existat mai multe declarații ale autorităților prin care se anunța o modificare a actualei scheme de sprijin, dar până în acest moment raportul ANRE este singurul document oficial publicat. În schimb, există mai multe variante de proiecte de ordonanță de urgență prin care sprijinul pus la dispoziția investitorilor în vânt sau soare ar urma să fie diminuat. Unul dintre acestea stabilește reducerea numărului de certificate verzi acordate pentru fiecare tehnologie, reducerea nivelului maxim de preț admis de lege pentru un certificat verde de la 55 de euro la 30 de euro, concomitent cu plafonarea la nivel național a capacității instalate în astfel de proiecte până la 3.500 MW. O altă variantă prevede amânarea acordării unui număr de certificate verzi pe fiecare tehnologie în parte până în iunie 2016, urmând ca ulterior acestea să fie recuperate de investitori potrivit unui algoritm stabilit de ANRE.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună