Verbul viitorului

În context, apare și problema dezindustrializării și a efectelor acesteia: o treime dintre companiile aflate în topul celor mai mari 100 de jucători din industria prelucrătoare în anul 1994 sunt în prezent radiate sau au cifră de afaceri egală cu zero, iar 15 dintre acestea au cifra de afaceri mai mică de 10 milioane de dolari; în București nu mai există nicio fabrică care să aibă mai mult de 1.000 de angajați, iar lipsa de locuri de muncă a alungat în Europa între 3 și 5 milioane de români, printre ei aflându-se printre cei mai bine pregătiți muncitori și tehnicieni din fostele uzine socialiste.

La acestea se adaugă nivelul de trai redus sau slaba capacitate de inovare, fie în companii fie în societate. Orășelele foste monoindustriale au devenit acum zeroindustriale și se sting încet. De mai bine de două decenii România pierde câte un cetățean la fiecare patru minute. În 2032 prima mare cohortă de decreței va ieși la pensie, iar presiunea asupra bugetului de pensii se va dubla, practic.

În aceste condiții există un curent de opinie puternic în favoarea reindustrializării și, discutând cu oamenii pe tema muncii în România și a modului în care oamenii relaționează cu verbul „a munci“, pentru articolul de fond din acest număr al revistei, m-am gândit că poate nu reindustrializarea ne poate asigura viitorul, ci o schimbare de direcție spre zona de inginerie și cercetare-dezvoltare.
Să explic: două par a fi tendințele momentului; de fapt sunt două tendințe și o spaimă majoră, cea a unei noi recesiuni mondiale, pentru care există, din păcate, mult prea multe semnale negative. Să ignorăm, pentru moment, spaima și să vedem ce este cu tendințele.

Prima este transformarea globalizării într-un soi de regionalizare; un raport al Credit Suisse intitulat chiat „Sfârșitul globalizării“ vorbește de o lume multipolară, împărțită în trei zone – Oceania, incluzând continentele americane, de nord și de sud, Eurasia (Europa, Orientul Mijlociu și Rusia) și Asia de Est, incluzând Africa, Asia și zona Pacificului. Sună un pic a Orwell, nu? Bancherii au analizat, pentru a-și motiva studiul, tratatele economice regionale încheiate de diversele state în ultima perioadă, precum și evoluția și tendințele comerțului mondial. A doua tendință este dezindustrializarea chiar a Chinei, care își pierde poziția de „producător de orice mondial“, din varii motive: temeri pentru viitor, creșterile salariale, exodul banilor, pentru că anul trecut piețele emergente, cu precădere China, au pierdut 735 de miliarde de dolari, cu mult mai mult decât cele 111 miliarde de dolari retrase în 2014. Asta după ce până în 2013 au atras investiții, an de an.

Soluția este ingineria. Foxconn, compania chineză care are 800.000 de angajați și venituri de peste 60 de miliarde de dolari, mai mari decât orice altă companie din IT, care produce pentru Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP, are un raport al slujbelor de zece chinezi la un occidental. La împărțitul banilor, raportul se inversează – avem nouă dolari pentru inginerii de la Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP și numai unul pentru chinezi.

Ce argument mai bun pentru inginerie și creativitate ar putea fi oferit? La un moment dat China își va pierde poziția dominantă de producător al lumii și companiile și investitorii se vor îndrepta spre alte state asiatice, sau poate chiar spre Africa. Dar proporțiile la împărțirea banilor se vor păstra, sunt sigur.

„A munci“ nu mai înseamnă demult tractoare pe câmp, așa cum apăreau pe moneda de un leu de pe vremea României socialiste, și nici oțelarii vânjoși care învârteau metalul topit, iscând jerbe de scântei, așa cum apăreau la jurnalele de știri de dinainte de 1989. Cea mai bună ilustrare a verbului „a munci“ este acum un ins în fața calculatorului. Sunt ferestrele aprinse târziu în noapte în imobilele de birouri din Pipera. Sunt serviciile bine făcute, orice va fi însemnând asta – de la centre de asistență și pentru operațiuni externalizate la cazare decentă într-o pensiune la țară.

De ce trebuie ca proiecte tehnologice românești să plece spre vestul Europei sau spre Silicon Valley? De ce ne mulțumim să rebranduim obscure mărci chinezești, chemându-se astfel că facem tehnologie? De ce nu folosim, de ce nu finanțăm, de ce nu proiectăm, de ce autoritățile nu încearcă să atragă inteligență și să ajute inteligența în cauză să producă? Este mult mai ieftin să dăm unor tineri inventivi calculatoare și să-i pregătim, decât să reconstruim noi ateliere și furnale și fabrici! Poate că verbul viitorului nu este a reindustrializa, ci a crea!

Depou, de Șerban Savu, un pictor care și-a propus, și reușește minunat, să ilustreze noua realitate românească.