Home Actualitate Veneția ia în considerare un nou mod de...
Actualitate

Veneția ia în considerare un nou mod de a face turism

Turiștii s-au întors în număr mare în Veneția sâmbătă, cu ocazia redeschiderii Palatului Dogilor. Sute de oameni au stat la o coadă de peste 300 de metri pentru a putea intra în palat, scrie Euronews. "Este o emoție foarte puternică,…

Veneția ia în considerare un nou mod de a face turism
Veneția ia în considerare un nou mod de a face turism · Foto: Business Magazin

Turiștii s-au întors în număr mare în Veneția sâmbătă, cu ocazia redeschiderii Palatului Dogilor. Sute de oameni au stat la o coadă de peste 300 de metri pentru a putea intra în palat, scrie Euronews.

“Este o emoție foarte puternică, ca în prima zi de școală”, a spus președintele Fundației Civic Museums Venice, Maria Cristina Gribaudi. „Au fost oameni care au stat la coadă de la ora 8.00 în această dimineață”, a continuat acesta.

Aproximativ o mie de bilete au fost vândute doar pentru prima zi de vizitare a celebrului palat venețian.

Turiștii care vizitează în perioada următoare palatul vor fi obligați să poarte măști și să respecte semnele care le arată ce distanță trebuie să păstreze între ei. De asemenea, toate camerele sunt atent supravegheate pentru a evita formarea de grupuri mari.

Aproape toate magazinele și restaurantele din Veneția s-au redeschis, iar zona din jurul canalului Rialto a fost inundată cu vizitatori.

“Sperăm să avem un turism mai lent în viitor. Acest lucru nu înseamnă mai puțini turiști ci o organizare mai bună”, a explicat directorul Fundației Muzeelor Civice din Veneția, Gabriella Belli.

Italia a ridicat o mare parte din restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 în luna mai și și-a redeschis frontierele pentru persoanele din UE pe 3 iunie.

Italia a fost una dintre cele mai afectate națiuni din lume de noul coronavirus. COVID-19 a provocat peste 34.000 de decese și peste 236.000 de persoane au fost infectate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună