Vaslui: Două asistente, rănite după ce ambulanța în care se aflau s-a răsturnat
Două asistente de la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui au fost transportate, marți, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce autosanitara în care se aflau s-a răsturnat pe marginea unui drum național în timp ce șoferul mașinii se afla într-o depășire.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, autosanitara în care se aflau cele două asistente s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului național DN 15 D Vaslui – Negrești, în timp ce șoferul se afla în depășirea unei coloane de mașini pe raza localității vasluiene Ștefan cel Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La un moment dat, un alt conducător auto a ieșit și el din coloană, cu intenția de a depăși, însă fără să se asigure dacă vine cineva din spatele său. Pentru a evita impactul frontal, șoferul ambulanței a tras stânga de volan, răsturnându-se în șanț.
“În urma accidentului, cele două asistente aflate în ambulanță au fost rănite, fiindu-ne solicitat sprijin prin stație. În zonă, au fost trimise două autosanitare, care au preluat cele două victime, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Ana Ungureanu.
Medicii spitalului vasluian le-au diagnosticat pe cele două asistente, la o primă evaluare, cu policontuzii, urmând a fi făcute noi investigații medicale.
Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca, pe baza cercetărilor, s-a stabilească și șoferul vinovat de producerea accidentului.