Home Turism Vara de după vară
Turism

Vara de după vară

Adâncurile cristaline ale Mediteranei, culmile muntelui Olimp, cel mai înalt din țară, musacalele fragede și meze-urile generoase, mixul cultural cu influențe turcești, catedralele ordodoxe și moscheile săpate temeinic în piatră, aerul relaxat al localnicilor și soarele părtinitor, strălucind în peste…

Vara de după vară
Vara de după vară · Foto: Business Magazin

Adâncurile cristaline ale Mediteranei, culmile muntelui Olimp, cel mai înalt din țară, musacalele fragede și meze-urile generoase, mixul cultural cu influențe turcești, catedralele ordodoxe și moscheile săpate temeinic în piatră, aerul relaxat al localnicilor și soarele părtinitor, strălucind în peste 300 de zile din an, au transformat-o într-una dintre cele mai apreciate destinații europene de vacanță. Dar nu e vorba de Grecia, cum ați crezut, probabil. Ci de Cipru, a treia cea mai mare insulă de pe Bătrânul Continent.

Deși nu la fel de popular în rândul românilor ca mai vizitatele Turcia, Bulgaria și Grecia, Cipru îi atrage la rândul său pe conaționalii noștri deopotrivă ca turiști și ca angajați sezonieri, așa că cine îi va trece granițele va auzi des limba română, vorbită fie de ospătari, fie de vecinii de șezlong, ba chiar și, cu o pronunție aproape desăvârșită, de localnicii care vor să te facă să te simți bine primit la ei acasă.

Când am ajuns prima dată pe tărâmuri cipriote, în urmă cu trei ani, am fost cucerită de trei lucruri: plajele cu nisip alb, apa clară, cu nuanțe exotice, și preparatele locale, dominate puternic de bucătăria greacă și turcă. Musacaua fierbinte servită în vase de lut, porțiile uriașe de kleftico (miel gătit la cuptor, cu cartofi și alte garnituri) ori de stifado (tocăniță de vită cu legume) sau souvlakiul fraged, însoțit de pită și un tzatziki răcoritor se asortau de minune cu o bere rece după o zi de lenevit la soare. Și Cipru are soare din belșug, sezonul turistic începând devreme, încă de la final de mai, și continuând până în miez de toamnă, în octombrie, cu iunie și septembrie ca cele mai bune luni de vizitat, când numărul de turiști, dar și radiațiile UV sunt mai moderate decât în vârful sezonului estival.

Apusuri, plaje și vestigii antice. În Cipru, atracția principală e zona de litoral, care își împarte turiștii între mai multe regiuni, cele mai cunoscute fiind Paphos, Limassol și Ayia Napa.

Cu toate că în cea dintâi puteți admira niște apusuri de poveste, Paphosul nu vine însă la pachet cu cele mai prietenoase plaje, căci se află în zona stâncoasă a insulei, așa că falezele sale oferă mai mult dramatism decât confort, micul oraș înțesat de terase, clădiri elegante și obloane colorate plusând însă cu situl arheologic pe care îl găzduiește, inclus în patrimoniul UNESCO. Printre obiectivele pe care le puteți vizita aici se numără, de pildă, mormintele regilor și casa lui Dionysus, tot aici aflându-se și locul în care s-a născut, potrivit legendelor mitice, Afrodita, o altă atracție a locului – mult mai comercială, dar pe placul celor mici, și nu numai – fiind și aquaparkul care poartă numele zeiței frumuseții și a iubirii.

Cazați însă în miez de vară în Kissonerga, un mic sătuc cocoțat pe dealurile din vecinătate, aveam să descoperim și o altă față a locului: cea rurală, dominată de lanuri parfumate de pepene galben, rânduri ordonate de uluci pe care se agățaseră leneș roșiile coapte, ca niște globuri prinse în bradul de Crăciun, câte un smochin răzleț, arbori de fructul pasiunii, cactuși de toate formele și plantații uriașe de bananieri cu fructe încă verzi, dar cât se poate de promițătoare.

Limassolul – una dintre stațiunile pe care le-am vizitat doar în trecere – se mândrește la rândul său cu plaje însorite, o viață de noapte vibrantă și câteva atracții turistice, printre care se numără muzeul mașinilor de epocă, unde pasionații sau curioșii pot descoperi o serie de exemplare fascinante.

Cea care atrage însă turiștii, mai ales germani, britanici, dar și români, ca un magnet este însă Ayia Napa, o stațiune care oferă de toate: de la mici golfuri intime, cu nisip fin și ape blânde, la plaje întinse, cu restaurante pline ochi, stânci diforme, la poalele cărora te poți avânta în coborâșuri complicate ori, mai simplu, cu barca, pentru o baie revigorantă, cum sunt excursiile la celebrul Kavo Greco, un aglomerat bâlci cu pretenția de parc de distracții, unde vei descoperi fel de fel de atracții cu care să îți umpli serile, fie că vorbim de clasicele mașinuțe bușitoare la rollercoastere și alte „senzații tari”, terase cu muzică live, cluburi care se grăbesc să îți facă fel și fel de oferte pentru a le trece pragul, magazine de haine și bijuterii, taverne cu personal și clientelă pestriță, patiserii locale, lanțuri internaționale de fast-food-uri și lista poate continua.

Ajunși anul acesta a treia oară în Ayia Napa, pentru că am planificat concediul pe fugă, cu o săptămână înainte de sejur, am fost nevoiți să facem cartierul general într-o stațiune alăturată – Protaras – care reprezintă și ea o versiune mai mică și mai liniștită a Ayia Napei. Nu am ratat însă o vizită la cea dintâi, bifând, ca de obicei, în ciuda distanței, nu una, ci două zile de plajă la Makronissos Beach – după părerea mea cea mai bună plajă a țării. Amplasată departe de șosea, pe un drum șerpuit și torid deopotrivă, oferă un echilibru ideal din tot ce are Cipru mai bun de oferit la acest capitol. Să nu mai zic că ascunde și o altă plajă, geamănă, mult mai liberă și liniștită decât cea principală, pe care merg mulțimile, dar și o mică livadă de măslini. Seara am rămas să luăm cină la MooMoo, taverna mea favorită, unde nu ratez niciodată o porție din preparatele locale, însă un „must” sunt și tavernele Stamna, cel mai vechi restaurant al locului, deschis în 1982, și Tony’s – denumită astfel după proprietar, un adevărat personaj.

Cu toate că mulți îl aleg ca destinație de tranzit, așa cum am făcut-o și noi, pentru a fi aproape de aeroport în seara dinaintea întoarcerii acasă, un alt oraș amplasat pe malul mării este Larnaca, unde se află și cel mai important aeroport al țării, în apropierea căruia se află Mackenzie Beach, unde puteți urmări avioanele aterizând la câțiva metri distanță chiar de pe șezlong. Tot la marginea Larnacăi se mai află un loc spectaculos, lacul de sare, care atrage anual o „flotă” numeroasă de flamingo, aceștia vizitând însă locul în special în extrasezon.

Top 5 plaje din Cipru (selecție personală)
1. Nissi Beach
2. Makronissos
3. Konnos Bay
4. Mackenzie
5. Fig Tree Bay

Paphos nu vine la pachet cu cele mai prietenoase plaje, căci se află în zona stâncoasă a insulei, așa că falezele sale oferă mai mult dramatism decât confort, micul oraș înțesat de terase, clădiri elegante și obloane colorate, plusând însă cu situl arheologic pe care îl găzduiește, inclus în patrimoniul UNESCO.

Olimpul Ciprului și Berlinul Mediteranei. Iar dacă mulți îl cunosc pentru plajele sale, trebuie știut însă că Cipru adăpostește și un lanț muntos de altitudine medie – Troodos, cu Muntele Olimp, omonim cu cel grecesc, ca cel mai înalt vârf (1.952 m). Asemănător cu relieful Greciei, acesta găzduiește cascade, piscuri acoperite de vegetație pitică, mânăstiri vechi dar și orășele pitorești, în care am sperat, în zadar, să scăpăm preț de câteva ore de  temperaturile sufocante ale lui August. Omodos, Platres, Kakopetria își așteaptă vizitatorii cu vitrine pline de suveniruri lucrate manual, de artizanii locului, acoperișuri din țiglă roșie, catedrale și taverne pitorești, așa că reprezintă o alternativă ideală când te plictisești de zilele molcome petrecute la plajă.

Alte destinații populare ale țării sunt Famagusta, o regiune cu trecut zbuciumat, cu al său Vitosha – orașul părăsit odată cu invazia otomană, orășelul antic Kourion, și, bineînțeles, Nicosia, singura capitală divizată din lume la ora actuală, aflată deopotrivă sub conducere greacă și turcă, amintind de istoria relativ recentă a Berlinului.

Omodos, Platres, Kakopetria și alte orășele de munte reprezintă o alternativă ideală când te plictisești de zilele molcome petrecute la plajă și vrei să părăsești zona de litoral preț de câteva ore.

Vară prelungită la costuri minime. Cât despre prețuri, Cipru este o opțiune cât se poate de convenabilă, dacă e să ne raportăm la tariful biletelor de avion (pentru care am plătit, în vârf de sezon, cu zece zile înainte de plecare, doar 70 de euro/persoană dus-întors), la cel al cazărilor – unde găsești apartamente spațioase, dotate cu tot ce ai putea avea nevoie în timpul unui sejur, și amplasate în complexuri rezidențiale cu piscină și acces privat, chiar și la 120 de euro/noapte pentru o unitate cu două dormitoare cu băi private, living și terasă, la șezlongurile care au, indiferent de locație și de perioada în care mergi, un preț fix, plafonat de guvern, costând doar 7,5 euro/set, incluzând aici două șezlonguri și o umbrelă, ori de cele ale transportului în comun și chiar și al taxiurilor. Când vine vorba de mesele în oraș, costurile sunt în rând cu alte destinații europene de litoral, cu un cost mediu de 15-20 de euro de persoană.

Nu uitați ca, atunci când plecați la drum, să vă puneți în bagaj un hanorac/o eșarfă pentru temperaturile scăzute din mijloacele de transport în comun ori din magazine, crema de protecție solară și pălăria, adaptoarele pentru prizele britanice, iar când ajungeți la destinație, descărca­ți-vă aplicațiile Wolt și Foodie pentru food order și RideNow pentru rent a car. Zile însorite!   

Știai că?

Œ În urma invaziei turce din 1974 Nicosia, capitala Ciprului, a fost divizată în două, fiind singura capitală din lume cu acest statut la ora actuală;

 Cipru este a treia cea mai mare insulă a Europei, după Sardinia și Sicilia, ambele în Italia;

Ž De aici provine cel mai vechi brand de vin din lume, Commandaria, aflat încă în producție,

 În Cipru sezonul estival durează șase luni, țara având peste 300 de zile însorite pe an;

 Cipru este primul stat din lume care și-a imprimat pe steag forma țării;

‘ În Cipru mașinile au volanul pe partea dreaptă iar prizele sunt și ele de tip britanic, necesitând adaptoare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună