Home Actualitate Vânzările retail de benzină ale MOL în R...
Actualitate

Vânzările retail de benzină ale MOL în România au crescut cu 12% în T3

Vânzările de carburant ale MOL în România au înregistrat creșteri semnificative în Q3 2019 comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare anunțate de Grupul Mol într-un comunicat remis MEDIAFAX. Astfel, vânzările retail de benzină din țara noastră…

Vânzările retail de benzină ale MOL în România au crescut cu 12% în T3
Vânzările retail de benzină ale MOL în România au crescut cu 12% în T3 · Foto: Business Magazin

Vânzările de carburant ale MOL în România au înregistrat creșteri semnificative în Q3 2019 comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare anunțate de Grupul Mol într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, vânzările retail de benzină din țara noastră au fost de 47.000 t în Q3, în creștere cu aproape 12% față de trimestrul al treilea din 2018, când au fost de 42.000 t. Totodată, vânzările retail de motorină au crescut cu 7,5% în trimestrul 3 2019 față de perioada similară a anului trecut, de la 145.000t la 156.000 t.

În ciuda unui mediu macro mai slab și a prețurilor la țiței și gaze mult mai scăzute, rezultatul EBITDA înregistrat în trimestrul al treilea al Grupului Mol a permis majorarea țintei anuale orientative pentru 2019 de la aproximativ 2,3 miliarde de dolari la aproximativ 2,4 miliarde dolari, potrivit comunicatului.

Rezultatul EBITDA înregistrat de segmentul Upstream a scăzut la 235 milioane de dolari în trimestrul al treilea, reflectând prețurile mai scăzute la țiței și pe cele semnificativ mai mici la gaze.

Totodată, volumul producției de hidrocarburi a scăzut ușor cu 1% în T3, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 107.500 barili echivalent petrol pe zi (BEP), însă nivelul de producție înregistrat de la începutul anului până în prezent, de 112 mii BEP rămâne deasupra țintei orientative anuale.

Conform sursei precizate, rezultatul operational CCS EBITDA pe segmentul Downstream a crescut cu 4%, la 272 milioane de dolari în trimestrul al treilea, pe fondul unei reveniri a marjelor de rafinare, după scăderea înregistrată în primul semestru al anului. Cererea de carburanți auto s-a majorat cu 3% în regiunea ECE relevantă și a susținut rezultatele segmentului Downstream. Cea mai mare investiție organică a MOL, lucrările la construcția fabricii de polioli s-au accelerat în Q3 și progresează conform planificării.

Segmentul Consumer Services a atins un nou record în ceea ce privește rezultatele trimestriale, ajungând la 161 milioane de dolari, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care atât marja non-fuel cât și marja fuel au crescut, iar acest segment beneficiază de tendințele puternice de creștere a cererii la nivel regional. Implementarea Fresh Corner – conceptul de referință al MOL pe segmentul non-fuel – a continuat în mod dinamic în întreaga rețea, numărul stațiilor cu Fresh Corner ajungând la 794 față de 615, în urmă cu un an, precizează sursa citată.

Segmentul Gas Midstream a generat un rezultat EBITDA de 27 milioane de dolari în Q3, cu 8% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună