Home›Actualitate›Valoarea bitcoin a crescut cu 10 miliard...
Actualitate
Valoarea bitcoin a crescut cu 10 miliarde de dolari în 12 ore după o scădere majoră în weekend
Bitcoin a crescut cu 11% în prima parte a zilei de luni, ajungând la peste 6.500 de dolari, după o scădere dramatică, de aproape 15%, înregistrată în cursul weekendului, când moneda virtuală valora 5.500 de dolari, potrivit CNBC.
Valoarea bitcoin a crescut cu 10 miliarde de dolari în 12 ore după o scădere majoră în weekend · Foto: Business Magazin
Moneda digitală se tranzacționa, la începutul ședinței bursiere de luni, la prețul de 5.857,32 dolari și a crescut la 6.545,20 dolari, potrivit datelor publicate de CoinDesk. Astfel, prețul a crescut cu aproape 12%.
Spre sfârșitul zilei de sâmbătă, moneda virtuală a scăzut cu 15% de la aproape 6.500 de dolari la 5.507 dolari.
Capitalizarea de piață a bitcoin, sau valoarea totală a monedelor aflate în circulație, a crescut cu 10 miliarde de dolari în aceeași perioadă de timp, conform Coinmarketcap.com.