Home Actualitate Vaclav Havel, fostul președinte al Cehie...
Actualitate

Vaclav Havel, fostul președinte al Cehiei, a decedat la vârsta de 75 de ani (VIDEO)

Vaclav Havel, fost președinte al Cehiei, scriitor și dramaturg important și simbol al rezistenței anticomuniste, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani. El a murit în somn, la locuința sa de vacanță de la Hradecek, din nordul Cehiei, transmit agențiile externe de presă.

Vaclav Havel, fostul președinte al Cehiei, a decedat la vârsta de 75 de ani (VIDEO)
Vaclav Havel, fostul președinte al Cehiei, a decedat la vârsta de 75 de ani (VIDEO) · Foto: Business Magazin

Născut în 1936 la Praga, fost disident anticomunist, Havel a fost unul dintre liderii “revoluției de catifea” din 1989 în urma căreia s-a încheiat regimul comunist. A devenit primul președinte democratic ales al Cehoslovaciei, în perioada 1990-1992, și primul președinte al Cehiei (1993-2003) după separarea pașnică a acesteia de Slovacia. I se atribuie meritul de a fi pus bazele intrării Cehiei în UE, iar aderarea la NATO a țării sale s-a petrecut în timpul mandatului său prezidențial, în 1999.

“Adevărul și dragostea trebuie să învingă minciunile și ura”, este faimosul motto revoluționar al lui Havel, după care spunea că s-a condus întotdeauna. A fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Pace. A fost unul dintre semnatarii Cartei 77, document de bază al disidenței est-europene contra regimurilor comuniste și un manifest al drepturilor omului remarcabil de îndrăzneț pentru acea perioadă (ianuarie 1977), scris în semn de protest pentru arestarea membrilor unei trupe de rock. A fost arestat de multe ori pentru activitatea sa anticomunistă și a petrecut patru ani în închisoare. Din detenție datează una dintre cele mai cunoscute opere literare ale sale, “Scrisorile către Olga” (prima sa soție).

Mare fumător, Havel a avut probleme de sănătate în cea mai mare parte a vieții. În urma unei intervenții chirurgicale din 1996 pentru o tumoare la plămni a rămas cu dificultăți de respirație, iar în 2009 a fost spitalizat din cauza unei infecții la căile respiratorii.

“Nu devii un activist al opoziției sau disident fiindcă îți propui într-o bună zi să faci o carieră de disident”, mărturisea el într-un interviu acordat în urmă cu un an activiștilor iranieni de la Tavaana, o organizație a societății civile. “Acțiunile mele au fost motivate de teamă – teamă de conștiința mea, teama că dacă fac compromisuri, mă voi gândi ulterior la asta cu vinovăție și voi regreta. Așa încât teama m-a călăuzit, mai ales după ocupația sovietică din 1968, când s-au petrecut marile epurări, au fost dați oameni afară din slujbele lor și toată lumea a fost silită să semneze declarații de adeziune față de noul regim”, evocă Havel, referindu-se la invazia sovietică din 1968, care a pus capăt “primăverii de la Praga” și regimului reformator al președintelui Alexander Dubcek.

Urmăriți integral interviul:

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună