Home Servicii financiare Va fi 2014 anul în care vom depăși criza...
Servicii financiare

Va fi 2014 anul în care vom depăși criza economică?

Undeva la începutul lunii decembrie, un grup de specialiști, oameni de afaceri, antreprenori sociali și figuri publice marcante au emis, la inițiativa celor de la DC Communication, o serie de predicții privind anul 2014. Câteva sunt surprinzătoare, câteva sunt evidente, câteva par a fi mai greu de îndeplinit. care, cine, cum, de ce?

Va fi 2014 anul în care vom depăși criza economică?
Va fi 2014 anul în care vom depăși criza economică? · Foto: Business Magazin

CEL MAI OPTIMIST VORBITOR A FOST ION STURZA, PREȘEDINTELE FONDULUI DE INVESTIȚII FREIBURG INVESTMENTS, CARE SUSȚINE CĂ 2014 VA FI ANUL ÎN CARE VOM DEPĂȘI CRIZA ECONOMICĂ. Argumentul a fost că nicio criză economică nu poate ține mai mult de cinci ani; după, se transformă într-o criză a elitelor. Argument discutabil, dar, pe de altă parte, cum rezultatul este extrem de dezirabil, îi putem admite justețea. Destul de ermetic, Ion Sturza a adăugat câteva acțiuni ale guvernului, este vorba de două privatizări și două proiecte investiționale majore, prognoze destul de „safe”; ideal ar fi ca guvernul să finalizeze cât mai multe proiecte investiționale sau privatizări, fără eșecuri. Trebuie să conștientizăm, spune Ion Sturza, că fără povești de succes vom rămâne la mila ploilor și a agriculturii pentru a marca o creștere economică. „Poporul„, a adăugat Sturza, „va câștiga alegerile”, din cauza măsurilor populiste care vor fi luate de politicieni, iar bonusul vine din partea oamenilor de afaceri, care vor renunța la insolvență ca strategie de business.

GUVERNUL NU MIZEAZĂ, SPUNE DRAGOȘ PÎSLARU DE LA GEA, PENTRU AVANSUL DE 2,2% AL PIB DIN 2014, pe agricultură, ci, cumva neașteptat, pe o creștere a construcțiilor de peste șase procente, împreună cu creșteri mai modeste în industrie și în zona serviciilor. Cifrele oficiale mai arată și o creștere destul de importantă a consumului, de la 0,3% la 1,7%. Dincolo de cifrele oficiale și de prognozele guvernamentale – printre altele, creșteri importante ale fondurilor europene atrase, 60.000 de noi locuri de muncă, creșterea salariului mediu net de la 1.594 la 1.676 lei sau cursul de schimb mediu de 4,45 lei/euro – Dragoș Pîslaru crede că 2014 ar putea fi anul în care vor începe să se coaguleze, la nivel de oraș, clustere economice, comunități de afaceri locale. Descentralizarea ar putea aduce primele falimente ale autorităților locale, în condițiile în care 60% dintre acestea nu-și pot acoperi în prezent cheltuielile, iar din cele 60% circa 20% sunt „faliment curat„. Știrea anului viitor, în opinia lui Pîslaru, este faptul că România ar putea obține „autosuficiența energetică„ din zăcămintele de gaze din Marea Neagră și din exploatarea gazelor de șist.

Magda Săndulescu, customer  value proposition director la Raiffeisen Bank, crede că 2014 va aduce o creștere a internetului mobil și a accesărilor, iar în zona bancară se va constata o creștere a numărului de tranzacții.

ELENA BADEA, HEAD OF MARKET ENABLEMENT LA COMPANIA DE CONSULTANȚĂ EY, CREDE CĂ LINKEDIN VA DEVENI PRINCIPALUL CANAL DE COMUNICARE ȘI DE CREȘTERE ÎN ZONA B2B. Un recent studiu al companiei la care au răspuns peste 170 de șefi de companii arată că 41% folosesc LinkedIn în prezent în acest fel, iar anul viitor ponderea lor va urca la 55%. 78% dintre companii spun că a comunica prin social media este o acțiune importantă (97% comunică la nivel global); Elena Badea crede că anul viitor vom depăși pragul de 85%. Companiile vor descoperi comunicarea vizuală, prin intermediul Vine, Pinterest, Tumblr sau Slideshare. „Conținutul video va ajunge, alături de social media, pe agenda de comunicare a companiilor, începând de anul viitor. La fel și «augmented reality»”, spune Elena Badea.
Ivan Patzaichin, antreprenor social, are o viziune ușor pesimistă asupra evoluției rezultatelor sportive și crede că pe termen scurt rezultatele excepționale vor fi finanțate de sportivi și se vor baza doar pe ambiția acestora, nu și pe sprijinul statului. Fostul sportiv crede, în schimb, că ecoturismul românesc poate progresa, „se simte o pornire interesantă pe partea acesta”.

“SUNT CONVINS CĂ BUGETUL PE 2014 VA AJUNGE LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ ȘI VOM AVEA PRIMUL CAZ ÎN CARE INSTANȚA CONSTITUȚIONALĂ SE VA UITA PE FONDUL BUGETULUI ȘI VA SANCȚIONA AȘA-NUMITA SINCERITATE BUGETARĂ; vedem ce cifre sunt puse în buget și cât de ușor sunt puse cifrele în buget”, spune avocatul Mădălin Niculeasa, de la Niculeasa Litigators, Tax, Regulatory. Avocatul crede că breasla sa va avea un an bun, în sensul că în 2014 vom asista la o scădere a calității legii; nu judecătorii sau avocații sunt proști, ci legile sunt proaste, spune Niculeasa, pentru că nu avem specialiști care să facă legi. Iar legi proaste înseamnă vremuri faste pentru avocați. În egală măsură va fi și anul clienților: criza a învățat clienții să ceară de la avocați valoare adăugată, iar avocatul a devenit un instrument de business. 

Constantin Măgdălina, Knowledge Management, Market Enablement la EY, crede că anul viitor vom urca cinci locuri, de pe locul 48 pe 43, în clasamentul global al țărilor cu cel mai ridicat coeficient al inovației, bazându-se pe suplimentările de fonduri pentru domeniu, pe realizarea de clustere și comunități de afaceri locale sau pe rezultatele bune ale inventatorilor români la concursuri. Aplicația anului 2014 va fi Vine, serviciul de video-sharing al Twitter, crede Măgdălina, bazându-se pe creșterea acesteia din 2013, de 403%.

Trecând de limitele lui 2014, Mihai Pop de la EY România susține că România nu va finaliza reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă în următorul deceniu, în baza consumului de energie electrică în scădere, iar investițiile vor merge în alte zone. O prognoză mai optimistă a lui Mihai Pop este că România va deveni un pol logistic pentru zonă, iar portul Constanța va fi poarta de trafic a bunurilor în estul Europei. Vor apărea mai multe centre logistice și am putea asista la o serie de tranzacții în domeniu.

Antropologul Vintilă Mihăilescu mizează pe cultură, care „va deveni o resursă alternativă și regenerabilă”, iar cunoașterea culturii locale va deveni un atu competitiv pentru corporații.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună