Urmatoarea criza bancară mondială nu va semăna cu nimic ceea ce a văzut lumea în 2008. Dezastrul vine încet și tăcut, fără ca nimeni să-l observe la timp

În ultimele decenii, crizele financiare au avut tendința de a fi rapide și violente. De obicei, acestea se învârt în jurul câtorva companii, bănci sau țări și adesea ating punctul culminant în timpul unui weekend, înainte de deschiderea piețelor asiatice. Următoarea criză ar putea fi una total opusă de vechiul model, unde prăbușirea vine încet și fără semne evidente care să pună în alertă piețele și factorii de decizie, scrie The Wall Street Journal.

În 1980 SUA este lovită de ceea este cunoscut ca și criza S&L (savings and loans), al cărei început seamănă izbitor de mult cu ceea se întâmplă la nivel economic și financiar în prezent.

Pe scurt, Rezerva Federală a crescut brusc ratele dobânzilor pentru a combate inflația. Instituțiile financiare și băncile s-au trezit blocate atunci între obligațiunile care ajungeau la maturitate foarte târziu și ratele dobânzilor care nu se mai opreau din crescut, afectând apetitul pentru credite și capacitatea băncilor de a returna datoriile.

Din 1980 până în 1994, aproximativ 3.000 de instituții financiare și bănci americane, majoritatea mici, au fost închise sau salvate.

Din 2008 până în 2021, Fed a menținut ratele dobânzilor aproape de zero. Băncile și-au sporit deținerile de obligațiuni guvernamentale și de obligațiuni ipotecare garantate de guvernul federal în căutare de randament.

Când ratele au început să crească brusc în 2022, valoarea de piață a acestor obligațiuni s-a prăbușit. Deși aceste pierderi au fost deosebit de acute la SVB, aceasta nu a fost singura bancă care a pierdut bani.

Profesorul de finanțe de la Universitatea Stanford, Amit Seru, a estimat recent că 11% dintre băncile americane, aproximativ 500 în total, au suferit pierderi procentuale mai mari pe activele lor din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor decât SVB.

Cu toate acestea, în crizele din trecut, în cele din urmă, defaulturile au fost mai importante decât ratele dobânzilor.

În anii 1980, împrumuturile imobiliare comerciale au fost lovite de recesiune, de construirea excesivă și de prăbușirea prețurilor la petrol și gaze.

Mexicul și alte economii emergente au intrat în incapacitate de plată pentru împrumuturile acordate băncilor de tip money-center. În 2007-2009, creditele ipotecare și instrumentele derivate aferente au dat fost cele care au eșuat.

Situația creditelor pare mai puțin îngrijorătoare acum. S&P Global Ratings calculează că 86% din titlurile de valoare ale băncilor erau susținute de autoritățile federale în al treilea trimestru din 2022, față de 71% în 2008 (restul sunt obligațiuni corporative și titluri garantate cu active).

Acest lucru se datorează în parte răspunsului de politică fiscală și monetară la pandemie. Rezerva Federală a reluat achizițiile de obligațiuni, iar Trezoreria a trimis stimulente mari și ajutoare financiare direct în conturile bancare ale gospodăriilor.

Ca urmare, depozitele au crescut. Raportul dintre împrumuturile bancare și depozitele a ajuns minimul ultimilor 50 de ani de aproximativ 60% în septembrie 2021.

Acest lucru nu a contat când ratele dobânzilor erau aproape de zero și deponenții nu aveau motive să caute alternative cu randament mai ridicat. Dar când Fed a ridicat ratele la 4% anul trecut, cei care economiseau au început să se miște: depozitele s-au micșorat în ultimul an, impulsionate parțial de către Fed.

Când Moody’s a retrogradat perspectivele de rating al sistemului bancar din SUA la începutul acestei luni, a avertizat că depozitele nu se află într-o zonă stabilă.

Cu excepția cazului în care asigurarea federală este extinsă la toate depozitele,  transformările sugerează că băncile mici și mijlocii s-ar putea confrunta cu o perioadă prelungită de probleme și presiuni asupra depozitelor, ceea ce le-ar putea forța să limiteze creditarea.

Ceea ce va veni nu va fi o criză în sensul obișnuit al cuvântului, dar la final rezultatul va fi același.